x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vești alarmante despre transportul public din București

Vești alarmante despre transportul public din București

15 Mar 2020   •   18:16
Vești alarmante despre transportul public din București

Transportul public în București ar putea fi oprit, odată cu instituirea stării de urgență. Dacă acest lucru nu se va regăsi în decret, atunci numărul autobuzelor va fi redus cu cel mult 20%, a declarat directorul Societății de Transport București, Andrei Creci.

„Mâine o să luăm o hotărâre, dar dacă până acum luam noi o hotărâre de capul nostru, acum așteptăm și decretul acesta, să vedem ce o să fie, pentru că după unele variante s-ar putea ca întreg transportul public să fie oprit în București, cu totul. O să așteptăm până mâine să vedem ce se emite la nivel național. Dacă nu se referă la transportul public acest decret, noi vom micșora. Mă voi sfătui cu doamna primar, să vedem. Dar nu mai mult de 20%. Nu o să fie o reducere spectaculoasă. Nu se va simți”, a declarat directorul STB.

Andrei Creci a adăugat că reducerea va fi mult mai mică față de cea obișnuită din weekend, în care autobuzele sunt mai puține cu 40% față de restul zilelor din săptămână.

Klaus Iohannis a anunțat că va decreta stare de urgență în România, începând de luni.

Mediafax

×
Subiecte în articol: stb transport public