x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO - Incredibil! Șoferul unui bolid a blocat o întreagă stradă din Timișoara

VIDEO - Incredibil! Șoferul unui bolid a blocat o întreagă stradă din Timișoara

08 Mai 2018   •   11:48
VIDEO - Incredibil! Șoferul unui bolid a blocat o întreagă stradă din Timișoara

Tupeul în trafic este tot mai întâlnit pe străzile din Timișoara. Nervii a zeci de şoferi au fost întinşi la maximum astăzi, în timpul unei întâmplări ieșite din comun. Fără să-i pese de celelalte persoane aflate în spatele său, un conducător auto aflat la volanul unei maşini marca BMW a blocat o întreagă stradă pe care se aflau zeci de maşini ce aşteptau să îşi continue drumul.

Întreaga scenă a avut loc pe strada Proclamaţiei de la Timişoara, în apropierea Bega Shopping City. „A blocat strada intenţionat, uite cât s-a făcut coada. Sună la 112”, aşa suna unul dintre îndemnele pe care cei blocaţi şi le făceau pentru a rezolva situaţia, întrucât bărbatul aflat la volanul BMW-ului nu se mişca din loc.

Zeci de trecători au asistat la faza ce s-a derulat pe parcursul a câtorva minute, incidentul fiind filmat de unul dintre cei prezenţi. A fost nevoie de presiuni puternice făcute asupra şoferului care a blocat traficul, pentru ca acesta să plece de pe loc.
 

×