x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mașină surprinsă de o viitură pe DN 22D, în Tulcea. În zonă, apa era de un metru

Mașină surprinsă de o viitură pe DN 22D, în Tulcea. În zonă, apa era de un metru

de Redacția Jurnalul    |    16 Sep 2023   •   17:40
Mașină surprinsă de o viitură pe DN 22D, în Tulcea. În zonă, apa era de un metru

Pompierii din Tulcea au intervenit sâmbătă pentru salvarea a două persoane care se aflau într-o mașină ce a fost surprinsă de o viitură pe DN 22D.

Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea și SVSU Horia au intervenit pe DN 22D, în zona localității Horia, pentru evacuarea a două persoane aflate într-un autoturism suprins de viitură.

Conform pompierilor, în momentul producerii evenimentului, în zona afectată adâncimea apei era de aproximativ un metru.

Până la sosirea forțelor de intervenție, nivelul apei scăzuse la 30 de cm, iar cele două persoane, un bărbat de 60 de ani și șoferul de 20 de ani, reușiseră să se autoevacueze. Acestea au fost recuperate și transportate într-o zonă de siguranță.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: viitura drum