x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vrancea: Adolescentul care a violat un copil de 9 ani a fost reţinut. El fusese eliberat recent dintr-un centru de reeducare

Vrancea: Adolescentul care a violat un copil de 9 ani a fost reţinut. El fusese eliberat recent dintr-un centru de reeducare

02 Oct 2019   •   18:25
Vrancea: Adolescentul care a violat un copil de 9 ani a fost reţinut. El fusese eliberat recent dintr-un centru de reeducare

Adolescentul în vârstă de 15 ani, din municipiul Adjud, cercetat de poliţie pentru că ar fi violat un copil de numai nouă ani din aceeaşi localitate, a fost reţinut miercuri şi va fi propus pentru arestare preventivă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„Minorul în vârstă de 15 ani din municipiul Adjud, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, a fost reţinut pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventive”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud au fost sesizaţi, duminică seara, pe 112, cu privire la faptul că un băiat în vârstă de nouă ani, din Adjud, a fost abuzat sexual.

În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că în cursul zilei respective, în jurul orei 18,00, minorul s-ar fi întâlnit în faţa blocului cu doi tineri, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, cu care ar fi plecat apoi de bunăvoie spre locuinţa unuia dintre ei. Băiatul în vârstă de nouă ani ar fi intrat în apartament doar cu tânărul de 15 ani, celălalt rămânând în scara blocului.

Adolescentul reţinut este recidivist, fiind în atenţia poliţiei pentru numeroase fapte de furt comise pe raza municipiului Adjud, în locuinţe private, societăţi comerciale, dar şi în unităţi de învăţâmânt. Acesta fusese eliberat în vară din Centrul de Reeducare Târgu Ocna, o închisoare destinată recuperării psihosociale a minorilor infractori, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: copil violat arestare preventiva