Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost eliberat din închisoare prin decizia Tribunalului Constanța care a admis recursul deținutului la soluția Judecătoriei Medgidia care îl menținuse în penitenciar. Decizia este definitivă. Mihai Necolaiciuc era încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă din noiembrie 2016 când a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Având în vedere că până atunci executase mare parte din pedeapsă în arest preventiv, la domiciliu și chiar în alte penitenciare, având și vârsta de peste 60 de ani, Mihai Necolaiciuc trebuia eliberat, susţineau avocații săi. Decizia de eliberare vine după patru încercări de obținere a liberării condiționate. Poreclit „Ţarul CFR”, Necolaiciuc a fost judecat în mai multe dosare DNA, cu prejudicii totale aduse statului de peste 100 de milioane de euro în perioada cât a fost director general, între 2000 şi 2004.