x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 1.519 cazuri de gripă porcină, confirmate în România

1.519 cazuri de gripă porcină, confirmate în România

18 Noi 2009   •   00:00
1.519 cazuri de gripă porcină, confirmate în România

Alte 54 de cazuri de gripă cu virus A/H1N1 au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, în România, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 1.519, informează Ministerul Sănătăţii.



Din cele 54 de cazuri, câte unul au provenit din Brăila, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Iaşi, Maramureş, Olt şi Vaslui, câte două din Cluj, Galaţi şi Timiş, trei din Alba, patru din Vrancea, cinci din Braşov, şase din Neamţ, opt din Dolj şi 13 din Capitală.

În urma confirmării, în ultimele 24 de ore, de cazuri cu gripă cu virus A/H1N1 în colectivităţi şcolare, de miercuri vor fi suspendate cursurile în mai multe clase pentru 7 zile. Acestea sunt: clasa IXa C de la Colegiul Tehnic Valeriu D. Cotea şi clasa VIII D de la Şcoala cu clasele I-VIII Ştefan cel Mare, ambele din Focşani, clasa VII D de la Şcoala nr.1 din Giurgiu, clasa VIII B Liceul Ion Barbu din Bucureşti, clasa I B - Liceul Teoretic Jean Monet şi clasa XII E Liceul Ion Creangă.

Ministerul Sănătăţii a informat, miercuri, că au fost reluate cursurile la clasa a VI C a Liceului Pedagogic "D. Ţichindeal" Arad, clasa IX A British School, clasa IX F Liceul Iulia Hasdeu, clasa IX E Liceul Mihai Eminescu, Liceul Marin Preda din Bucureşti şi clasa VIII D de la Şcoala Generală Nr.8 din Giurgiu.

×
Subiecte în articol: observator