Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) a anunțat că 1,6% dintre beneficiarii centrelor de asistență socială au fost infectați cu COVID-19 și acuză o serie de disfuncționalități în testarea personalului și a beneficiarilor.
Potrivit unui comunicat al ANDPDCA, 1,6% din totalul beneficiarilor din sistem sunt infectați cu COVID-19, respectiv 928 de persoane, dintre care 21 de copii. De asemenea, au fost înregistrate 98 de decese la vârstnici și adulți cu diabilități. În ceea ce privește angajații, Autoritatea a anunțat că 360 de salariați au fost infectați, iar unul a murit.
Principalele județe afectate de epidemia COVID-19 în sistemul de asistență socială și protecție a copilului sunt: Suceava, Galați, Neamț, Arad și Hunedoara.
Potrivit reprezentanților ANDPDCA, au existat o serie de factori care au dus la îmbolnăvirea și decesul unor beneficiari. Aceștia susțin că existența centrelor mari a favorizat răspândirea virusului și au dat ca exemplu centrul din Sasca Mică, județul Suceava, unde există 242 de beneficiari adulți infectați.
De asemenea, reprezentanții Autorității susțin că au existat disfunționalități în testarea personalului. „Pe tot parcursul stării de urgență, inclusiv după intrarea în vigoare a O.M Nr. 8/2020, care a instituit izolarea preventivă la locul de muncă în centrele rezidențiale, colaborarea dificilă cu o serie de Direcții de Sănătate Publică (DSP) a generat întârzieri în testare, refuzul testării și îngreunarea procesului de coordonare și organizare”, se arată în comunicat.
Conform acestuia, unora dintre șefii de centre nu li s-au comunicat în timp util rezultatele testărilor, în unele cazuri DSP a refuzat testarea educatorilor, iar în alte cazuri DSP a impus acoperirea costurilor de testare de către DGASPC.
„Tardivitatea efectuării testelor și implicit a rezultatelor, în ciuda demersurilor scrise repetate din partea conducerii DGASPC, fapt care a generat două tipuri de consecințe: fie angajații din tura inițială au efectuat zile suplimentare, peste cele 14 zile, până la sosirea rezultatelor pentru colegii din tura următoare (Covasna, Alba, Arad, Buzău), fie au intrat în tură fără rezultatele testării (Argeș, Dolj, Hunedoara, Galați, Olt, Vaslui), cauzând infectare în rândul beneficiarilor (Neamț)”, se mai arată în comunicat.
Alte cauze pentru apariția îmbolnăvirilor sunt, în opinia reprezentanților ANDPDCA, tratarea beneficiarilor în centre, iar a angajaților în spitale, sau lipsa parțială a echipamentelor de protecție în prima fază a stării de urgență.
ANDPDCA a anunțat că pregătește în acest moment măsurile necesare pentru ieșirea din starea de urgență și pentru ridicarea măsurii de izolare la locul de muncă a personalului centrelor.
(sursa: Mediafax)