x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 100.000 de euro pe zi

100.000 de euro pe zi

de Victor Ciutacu    |    18 Ian 2007   •   00:00
100.000 de euro pe zi

Arestat pentru tradarea statului, Dorinel Mucea se adreseaza CEDO, acuzand inexistenta faptelor care i se imputa si netemeinicia probelor invocate de procurori, si cere daune financiare uriase.

CEDO - Celebrul procuror Nastasiu isi imbogateste palmaresul negru
Arestat in faimosul dosar "tradare si spionaj", orchestrat de procurorul Ciprian Nastasiu, cel care a sustinut in instanta eliberarea lui Omar Hayssam, Dorinel Mucea se adreseaza CEDO. Plangerea fostului artizan al privatizarilor energetice, prezentata in exclusivitate de Jurnalul National, invoca inexistenta probelor impotriva sa si a infractiunilor imputate de procurori. Mucea cere statului daune de pana la 100.000 de euro pentru fiecare zi de arest.

Dorinel Mihai Mucea - sef al OPSPI in mandatul lui Dan Ion Popescu, retrogradat la schimbarea regimului, ca adjunct, de Codrut Seres - este acuzat de savarsirea faptelor de tradare prin transmiterea de secrete si, respectiv, constituire a unui grup infractional organizat, din care ar mai face parte, intre altii, Stamen Stanchev, Vadim Benyatov Don si Mihai Donciu. Dosarul penal, intocmit de o echipa de procurori coordonata de Ciprian Nastasiu, are la baza sesizarea Serviciului Roman de Informatii (SRI) privind presupusa savarsire de fapte penale (favorizarea unuia dintre competitori, compania italiana Enel Spa) in decursul privatizarii societatii comerciale Electrica Muntenia Sud.

CIFRE INEXACTE. Ca argumente invocate de Dorinel Mucea in plangerea transmisa CEDO merita citate, printre altele, urmatoarele argumente: Stanchev si Benyatov nu aveau cum influenta hotararea de privatizare a unei societati care fusese oricum dispusa de Guvern (HG nr. 546/2005, completata si actualizata cu HG nr. 1866/2005); inculpatul nu a avut nici o contributie la alegerea consultantului PriceWaterhouseCoopers (PWC), procedura derulata si finantata Phare; cei doi consultanti internationali nu reprezentau nici o organizatie obscura, ci - prin mandat oficial - Credit Suisse First Boston (CSFB), banca internationala de investitii care, la randul ei, avea calitatea de consultant pentru Enel Spa, unul dintre cei opt competitori inscrisi la licitatie; cifrele vehiculate de Stamen Stanchev in convorbirea telefonica purtata cu un tert (nu cu Mucea) privind nivelul ofertelor sunt inexacte.

Click pt a mari imaginea
DOVADA. Consultantul il indemna pe Mucea sa vanda din prima

BANI IN PLUS. Fostul sef al OPSPI mai arata in plangerea catre CEDO ca, in urma actiunilor sale (organizarea unei a doua runde a licitatiei, desi legea nu impunea obligativitatea, in pofida indemnurilor PWC de a declara privatizarea adjudecata la finele primei etape, castigata tot de Enel), pretul obtinut de stat pentru Electrica Muntenia Sud a crescut cu 100 de milioane de euro, in beneficiul statului roman, pe care procurorii sustin ca l-ar fi tradat. Mucea este de parere ca formatia sa de intelectual, conduita si aprecierea profesionala de care se bucura pe plan international (pentru rolul pe care l-a avut in reformarea sistemului energetic), precum si implicarea sa oficiala pentru prima data intr-o cauza penala nu au cum demonstra ca trebuie cercetat in stare de arest, lasarea sa in libertate neavand cum sa reprezinte un pericol concret pentru ordinea publica.

INFRACTIUNE INEXISTENTA. Jurnalul National a intrat in posesia unor date senzationale din dosar. Procurorii sustin ca "(...) documentele nedestinate publicitatii vizau domeniul securitatii economice a statului roman, iar activitatile desfasurate de membrii gruparii de criminalitate organizata (...) au fost de natura sa prejudicieze interesele de securitate economica ale statului roman, prin distorsionarea grava a mediului concurential intern". Uluitor este ca in legislatia romaneasca nu exista o asemenea infractiune, notiunea vehiculata si repetata obsesiv de Parchet (prin DIICOT) "securitate economica" fiind un concept total strain reglementarilor Legii nr. 51/1991 privind siguranta nationala. Principalul capat de acuzare la adresa lui Mucea, fapta de tradare prin transmiterea de secrete in modalitatea prevazuta de art.157 alin. (2) cu aplicarea art.41 alin. (2) din Codul Penal, presupune indeplinirea a doua conditii cumulative: documentele sau datele sa fie secrete de stat; fapta savarsita sa pericliteze in mod concret securitatea statului (devenita "siguranta nationala" dupa Decembrie ’89). Dat fiind ca nici unul dintre documentele invocate de Parchet nu poarta amprenta secretului de stat, iar "securitatea economica" nu s-a inventat inca in legislatia privind siguranta nationala, rezulta ca procurorii si-au arogat cu de la sine putere dreptul de a da un continut propriu notiunii de "periclitare a securitatii statului".

ULTIMA ORA
Instanta suprema a dispus ieri prelungirea cu inca 30 de zile a mandatelor de arestare emise pe numele celor patru inculpati. Completul a respins, astfel, nu mai putin de 13 probleme invocate de aparatori pentru eliberarea clientilor lor. Acestia cerusera, intre altele, suspendarea procedurilor judiciare interne si trimiterea legislatiei penale romanesti in domeniul spionajului si al tradarii la Curtea Europeana de Justitie.
  • Miruna Pasa
  • ×
    Subiecte în articol: observator mucea