x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 2.315 echipe pentru titlul de cea mai "verde" şcoală

2.315 echipe pentru titlul de cea mai "verde" şcoală

01 Mar 2010   •   00:00

2.315 echipe verzi, formate din 6.945 de cadre didactice şi 41.670 de elevi se vor întrece, până la sfârşitul anului şcolar, în diverse acţiuni ecologice, care ar pu­tea aduce titlul de cea mai "verde" şcoa­lă instituţiei la care învaţă sau predau. Numărul total de potenţiali participanţi la activităţi este de peste 200.000 de copii şi 15.000 cadre didactice.

Dintre aceştia, 537 de echipe concurează la secţiunea "Pipo", adresată grădiniţelor, 671 la secţiunea "Doxi", pentru clasele primare, şi 1.087 la secţiunea "Terra Magazin", dedicată elevilor de gimnaziu şi liceu. Cele mai multe echipe care s-au înscris în concurs provin din judeţele Galaţi (128), Timiş (115) şi Botoşani (112), iar în municipiul Bucureşti, din totalul de înscrieri (206) cele mai multe au venit din Sectorul 3 (43). Înscrierile pentru concursul naţional Şcoli pentru un viitor verde, organizat de ecologiştii de la WWF (World Wide Fund for Nature) şi editura CD PRESS, s-au încheiat luni, 15 februarie 2010, după ce perioada de înscriere iniţială a fost prelungită de organizatori, la cererea unui număr mare de cadre didactice. În intervalul 4 ianuarie-15 februarie au fost înregistrate şi validate, în total, 2.315 formulare de înscriere, trimise de 1.800 de unităţi de învăţământ (grădiniţe, şcoli şi licee) din toate judeţele ţării şi din toate sectoarele municipiului Bucureşti.

ŞTIRI VERZI
Compania Lafarge, partener WWF de patru ani, a decis să răsplătească reacţia atât de bună a şcolilor, sprijinind proiectul cu 3.500 de euro, sumă care va fi fo­lo­si­tă pentru suplimentarea premiilor anun­ţate de organizatori, precum şi pentru acordarea unui premiu special, de 500 de euro, pentru cea mai inovativă ac­ti­vitate eco. În perioada următoare, până la 31 mai, echipele înscrise în concurs vor trebui să desfăşoare în şcolile şi comuni­tă­ţile lor patru activităţi ecologice care vi­zează tematica propusă în regulament. Câştigătorii vor fi anunţaţi la 15 iulie a.c. Participanţii la concurs pot posta ştiri referitoare la activităţile pe care le des­fă­şoa­ră în cadrul proiectului pe site-ul www.scolipentruunviitorverde.ro, care a devenit deja un portal eco prin care nu­me­roase şcoli şi grădiniţe îşi comunică activităţile din Program şi află cele mai noi informaţii legate de protecţia mediului. "Suntem foarte încântaţi de rezultate, este o campanie serioasă şi ne-am propus să o realizăm fructificând experienţa noas­tră de 15 ani pe piaţa produselor edu­ca­ţionale pentru copii şi tineri cu spriji­nul WWF, o organizaţie profesionistă care s-a implicat cu dăruire. Mulţumim pentru sprijin grupului Lafarge şi ne ex­pri­măm astfel deschiderea pentru alte ofer­te de sprijin financiar pentru proiect." - Costin Diaconescu, Director general CD PRESS, co-director program şcoli pentru un viitor verde.. .

×
Subiecte în articol: verde!