Tribunalul Bucuresti a emis, in aceasta dimineata, mandate de arestare pe numele a 20 de persoane implicate in furturi de masini si inmatriculari frauduloase, 18 dintre ele fiind incarcerate deja, in timp ce alte doua sunt cautate de autoritati.
Parchetul Capitalei a cerut arestarea lui Constantin Cornel Niculoiu, Alexandru Patrik Rada, Ion Hristache, Adrian Vasile Paun, Aurel Marian Petre, Bogdan Treveleanu, Valentin Costin Petculescu, Cristian Hurmuzache, Adrian Vlasceanu, Florin Cojocaru, Gabriel Marculescu, Ion Barzaianu, Valentin Petcu, Marian Popa, Ionut Birjaru, Grafi Ion, Daniel Zardova, Stefan Ciobanescu, Madalin Florentin Tanase si a lui Manuel Brunati.
Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a formulat propunere de arestare preventiva fata de 20 de inculpati dintre care trei angajati ai Registrului Auto Roman (RAR), un jandarm si un agent de politie.
In perioada 2009-2011 au introdus in mod fraudulos pe teritoriul Romaniei 15 autoturisme (marca Audi, Mazda, BMW, Chrysler, Citroen, Opel, Volkswagen, Skoda, Mercedes Benz, Alfa Romeo, Nissan, Mitsubishi si Dacia) sustrase sau inchiriate din strainatate, fara intentia de a fi restituite.
Ca mod de operare autoturismele erau inchiriate din strainatate de la societati de profil si introduse in tara anterior expirarii perioadei de inchiriere iar pe teritoriul Romaniei acestora le erau falsificate documentele de provenienta, in vederea inmatricularii ulterioare.
Dupa falsificarea documentelor de provenienta, cu complicitatea unor functionari din cadrul RAR si SRPCIV, autoturismele erau inscrise in circulatie, dupa care erau valorificate prin intermediari.
"S-a mai stabilit ca un alt mod de operare a invinuitilor consta in identificarea de autoturisme inmatriculate legal pe teritoriul Romaniei, similare ca model, marca si an de fabricatie celor de provenienta ilicita, in vederea falsificarii ulterioare a documentelor de identificare ale autoturismelor aduse in tara in mod nelegal. In acest sens, invinuitii beneficiau de sprijinul unor politisti sau alti functionari care le efectuau verificari in evidentele oficiale si le comunicau datele privind situatia juridica a unor autoturisme", explica Parchetul, intr-un comunicat remis Mediafax.
Cu datele astfel obtinute, invinuitii "fabricau" documente pentru autoturismele sustrase, singura posibilitate de descoperire a falsului fiind verificarea seriei de sasiu a autoturismului, verificare care se face doar in cazul instrainarii autoturismului sau in ipoteza expirarii inspectiei tehnice periodice.
Scopul acuzatilor era ca, in final, autoturismele sa fie vandute unor cumparatori de buna credinta in vederea realizarii in acest mod a unor foloase materiale injuste.
Prejudiciul cauzat de invinuiti prin activitatea infractionala desfasurata in cauza (15 autoturisme) depaseste pana la acest moment suma de 200.000 de euro.