x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 41.000 de tone de CO2

41.000 de tone de CO2

de Alexandru Nastase    |    Anca Aldea    |    08 Dec 2009   •   00:00
41.000 de tone de CO2
Sursa foto: Bob Strong/REUTERS

Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice s-a deschis ieri la Copenhaga, cu speranţa semnării unui acord prin care să se impună luarea unor acţiuni urgente pentru a modera efectele schimbărilor climatice.



Un sondaj de opinie dat publicităţii ieri, în prima zi a celei de-a 15-a Conferinţe a Părţilor din cadrul Conveţiei ONU privind Schimbările Climatice, arată că tot mai mulţi occidentali sunt pregătiţi să-şi schimbe obiceiurile pentru a proteja mediul. Potrivit studiului realizat de Institutul IFOP şi publicat de cotidianul Le Monde, cel puţin 88% dintre francezi, 80% americani, 81% japonezi, 85% italieni şi 87% polonezi se declară dispuşi să îşi schimbe obiceiurile de consum pentru a contracara efectele încălzirii globale. Cele 3.713 de persoane intervievate, cu vârste peste 18 ani, consideră că summit-ul de la Copenhaga se va încheia doar printr-un acord de faţadă (75% dintre francezi, 61% dintre japonezi, 60% dintre italieni şi polonezi şi 49% dintre americani).

DECIZII ISTORICE. Lupta cu schimbările climatice nu trebuie "să canibalizeze" resursele necesare pentru lupta împotriva altor probleme cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare, precum sărăcia sau foametea, a declarat ieri, la Viena, Kandeh Yumkella, directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială (UNIDO).

Mai multe state europene au luat ieri o decizie care permite Uniunii Europene să-şi respecte angajamentul de a înlocui, până în 2020, 20% din resursele energetice ale UE cu resurse regenerabile. Belgia, Olanda, Suedia, Danemarca, Germania, Luxemburg, Franţa, Regatul Unit şi Republica Irlanda au semnat la Bruxelles o declaraţie comună care vizează dezvoltarea unei vaste reţele de eoliene offshore în regiunea "mărilor din nord". Acest proiect constă în conceperea unui plan comun pentru racordarea parcurilor eoliene din diferitele mări din nordul Europei, primele racordări urmând să aibă loc în 2015.

Pe de altă parte, UE va anunţa, la sfârşitul săptămânii, disponibilitatea de a acorda între "1 şi 3 miliarde de euro" ca ajutor "imediat" ţărilor în curs de dezvoltare pentru următorii trei ani, pentru a le ajuta să combată efectele schimbării climatice, informează cotidianul Financial Times Deutschland, citat de agenţia France Presse. Potrivit ziarului, care citează "surse diplomatice", ajutorul va fi acordat pentru dezvoltarea unor economii "slab poluante" şi pentru a contribui la adaptarea acestor ţări la consecinţele dezastruoase ale schimbărilor climatice.

GENERAŢIA VERDE. Formaţia americană Backstreet Boys, idolii adolescenţilor la jumătatea anilor '90 şi începutul anilor 2000, a susţinut al treilea concert al campaniei "Play to Stop: Europe for Climate", desfăşurată începând cu această vară de Comisia Europeană (CE), în parteneriat cu MTV. Reponsabilii CE au desemnat ambasadori ai mai multor ţări pentru campania "Play to Stop", România fiind reprezentată de solistul trupei Animal X, Şerban Copoţ, al cărui ONG Generaţia Verde a iniţiat anul acesta un program naţional intitulat "Amprenta de Carbon - Află cât risipeşti din viitorul tău!". Potrivit unor statistici ale CE, media amprentei de CO2 pentru România este de 9,1 tone/persoană/an.

CONSUM ALARMANT.
Tabloidul britanic Daily Mail dezvăluie câteva date sensibile din culisele conferinţei. "«Petrecerea» (de la Copenhaga, n.r.) - scrie Daily Mail - costă 130 de milioane de lire sterline (incluzând cheltuieli pentru transport, cazare, masă şi diurnă) şi va produce o cantitate de CO2 echivalentă cu cea generată de o ţară africană." În contextul în care la summit participă peste 15.000 de delegaţi, şi cel puţin 5.000 de jurnalişti, consumul este uriaş, apreciază ziarul, oferind chiar nişte cifre: deplasarea delegaţiilor în capitala daneză va genera 41.000 de tone de dioxid de carbon, aproximativ o sută de lideri ai lumii au călătorit sau urmează să călătorească la Copenhaga la bordul a 140 de aeronave private, iar în capitala daneză se vor deplasa cu 1.200 de limuzine. Pentru a scăpa de stresul dezbaterilor, participanţii la conferinţă pot apela la serviciile oferite, cu acordul organizatorilor, de 1.400 de prostituate, adaugă Daily Mail.

PRESA ŞTIINŢIFICĂ VS TABLOIDELE
În timp ce presa ştiinţifică încerca să explice luni de ce efectele schimbărilor climatice trebuie luate în serior de populaţia Planetei, tabloidul britanic Daily Mail continua "povestea" teoriei conspiraţioniste privind inexactitatea cercetărilor legate de încălzirea globală.

Primăvara vine mai devreme, copacii cresc mai înalţi la altitudini mai mari, stratul de gheaţă din Arctic, Antarctic şi Alaska se subţiază tot mai mult, gheţarii se topesc mai repede şi, de fapt, într-un ritm care ar trebui să ne dea de gândit, păsările şi-au schimbat "programul" de migrare, iar nivelul mării creşte mai repede, se arată pe pagina de internet a publicaţiei Science. Acestea sunt imagini reale, care pot fi observate uşor şi care se repetă tot mai des în ultima vreme. Asupra acestor lucruri ar trebui să reflectăm mai insistent, dat fiind faptul că ele sunt prezente pe tot globul, şi nu doar în regiuni izolate.

Tabloidul Daily Mail reia tema e-mail-urilor scandaloase ale unor cercetători britanici, care susţin că efectele încălzirii globale sunt exagerate cu bună ştiinţă. Scandalul botezat "Climategate" a fost adus la cunoştinţa publicului de un grup de hackeri, care au spart căsuţele poştale ale responsabililor de la Centrul de Cercetare Climatică de la Universitatea East Anglia. "Climategate" - scrie Daily Mail, citat de Agerpres - ar fi fost pus la cale de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (actualul FSB). Raţiunea stă în felul următor: "Rusia nu este interesată de noi acorduri globale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, întrucât consideră că normele actuale sunt abuzive faţă de ea şi ameninţă cu blocarea conferinţei (de la Copenhaga, n.r.) în cazul în care Kremlinul nu va obţine unele concesii".

Ziarul susţine că serverul de pe care au fost postate e-mail-urile cercetătorilor britanici este utilizat, se pare, în mare parte de Universitatea de Stat din Tomsk. "În trecut, FSB a recurs la serviciile hackerilor din Tomsk pentru închiderea mai multor site-uri care promovau opinii în contradicţie cu politica oficială a autorităţilor de la Moscova", susţine The Daily Mail. Un expert occidental a declarat ziarului britanic faptul că nu există dovezi care să susţină această ipoteză, "dar versiunea este foarte plauzibilă", deoarece hackerii au recurs la o operaţiune extrem de sofisticată şi minuţios organizată. (Anca Aldea)



×
Subiecte în articol: verde!