Tarifele la călătoria cu metroul vor fi majorate, din 5 aprilie, cu aproximativ nouă procente, creştere care acoperă inflaţia pe perioada ianuarie 2008 - februarie 2009, potrivit unui comunicat al Metrorex.
Astfel, o cartelă cu 2 călătorii va costa 2,5 lei, o cartela cu zece călătorii - 8 lei, un abonament lunar - 25 de lei, un abonament de o zi - 5 lei, preţul acestora crescând cu 8,56 la sută, informează sursa citată.
Ajustarea tarifelor se face în conformitate cu OUG nr. 36/2001, aprobata prin Legea 205/2002, privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, actualmente Direcţia Generală Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate din cadrul Ministerului Finantelor Publice şi se aplică la cartelele cu 2 călătorii, la abonamentele lunare şi la abonamentele de o zi.
Abonamentele lunare cu reducere 50 la sută pentru elevi şi studenţi se vor ajusta în consecinţă, începând cu data de 5 aprilie, la valoarea de 12,5 lei .
În prezent o cartelă cu două călătorii costă 2,2 lei, o cartela cu zece călătorii - 8 lei, un abonament lunar - 23 de lei, un abonament de o zi - 4 lei.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro