x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost prezentat Centrul Pilot de Coordonare a Serviciilor Integrate de Îngrijiri la Domiciliu din Bucureşti

A fost prezentat Centrul Pilot de Coordonare a Serviciilor Integrate de Îngrijiri la Domiciliu din Bucureşti

24 Iul 2015   •   21:18
A fost prezentat Centrul Pilot de Coordonare a Serviciilor Integrate de Îngrijiri la Domiciliu din Bucureşti

Primarul Sorin Oprescu a participat vineri la prezentarea Centrului Pilot de Coordonare a Serviciilor Integrate de Îngrijiri la Domiciliu din Bucureşti, unde a fost făcut public primul sistem de teleasistenţă cu monitorizare geolocaţie pentru optimizarea acestui tip de servicii, informează Primăria Capitalei.

Prezentarea a fost organizată de Fundaţia Crucea Alb-Galbenă în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi Asociaţia de Ajutor Mutual Bucureşti.

"Pacienţii care sunt îngrijiţi de noi sunt doar din Bucureşti, dar sunt persoane cu probleme sociale şi financiare. Pe lângă acest serviciu de teleasistenţă, care constă într-un telefon şi o brăţară - pentru ca în momentul în care au o nevoie urgentă să sune la call-center -, ei primesc îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri de tip kinetoterapie, servicii acordate de îngrijitoare şi asistenţi sociali şi chiar consultaţii medicale. Vârstnicii care au nevoie de ajutor se pot adresa DGASMB, care are un compartiment pentru persoane vârstnice, sau pot contacta direct Fundaţia Crucea Alb-Galbenă", a explicat Măriuca Ivan, director general al fundaţiei.

Primarul Sorin Oprescu a declarat cu această ocazie că segmentul vizat în mod special este cel al persoanelor în vârstă care nu se mai pot îngriji singure.

Conform PMB, Centrul Pilot de Coordonare a Serviciilor Integrate de Îngrijiri la Domiciliu a fost înfiinţat în anul 2009 şi reprezintă o premieră naţională la nivelul serviciilor de îngrijire la domiciliu a pacienţilor din Bucureşti, fiind adaptat dezvoltărilor tehnologice actuale.

În acest moment, 150 de pacienţi beneficiază în mod gratuit de serviciile acestui centru-pilot, costurile fiind suportate prin intermediul proiectului.

În anul 2014, sistemul de îngrijiri la domiciliu a fost completat cu un sistem de teleasistenţă prin care pacienţii au primit o brăţară tip ceas, confecţionată din silicon medical, rezistentă la apă şi conectată wireless la un buton cu taste mari, dispozitiv legat direct la call-center-ul centrului-pilot. În plus, brăţara dispune şi de un buton prin care pacienţii pot alerta centrul-pilot atunci când au nevoie de îngrijiri medicale în cazul unei crize.

Fundaţia Crucea Alb-Galbenă are o activitate de peste 18 ani, fiind una dintre organizaţiile care au pus bazele SenioriNET - Reţeaua ONG de servicii dedicate persoanelor vârstnice.

×