Prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu-Ruse, Bulgaria, se circulă normal, traficul fiind reluat după ce luni autorităţile bulgare luaseră hotărârea ca acesta să fie întrerupt din cauza căderilor de zăpadă şi a viscolului.
"Restricţia de circulaţie a fost ridicată de autorităţile bulgare după ce şi-au rezolvat problemele create de căderile de zăpadă şi de vântul puternic, care a bătut în rafale pe parcursul zilei de luni", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Petre Mateescu, citat de Agerpres.
Traficul la frontiera româno-bulgară prin PTF Giurgiu-Ruse, pe sensul de ieşire din România şi intrare în Bulgaria, a fost blocat luni după-amiază pentru câteva ore din cauza căderilor masive de zăpadă şi a viscolului, fenomene care s-au manifestat pe tot parcursul zilei de luni.
În aceste condiţii, peste o sută de tiruri au fost blocate la frontieră şi au aşteptat în partea română deblocarea traficului şi trecerea în Bulgaria.
Citește pe Antena3.ro