x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit avocatul eutanasiei.

A murit avocatul eutanasiei.

03 Iun 2011   •   13:01
A murit avocatul eutanasiei.

Doctorul Jack Kevorkian, promotorul eutanasiei a murit la varsta de 83 de ani, informeaza mass-media americana.

Kevorkian era internat in Spitalul Beaumont din Royal Oak, unde a fost spitalizat timp de aproximativ doua saptamani cu probleme renale si cardiace.

Avocatul lui Kevorkian a declarat ca acesta a suferit o tromboza pulmonara, atunci cand un cheag de sange de la picior s-a desprins si a urcat pana la inima, cauzand un stop cardiac.

'Nu a simtit nimic', a spus avocatul Mayer Morganroth.

Kevorkian a fost cunoscut sub numele de "Dr. Death" (Doctorul Mortii), din cauza lobby-ului sau activ in favoarea sinuciderii asistate pentru pacientii fara sansa de supravietuire sau de imbunatatire a starii lor de sanatate, in scopul curmarii suferintei.

Cel mai faimos citat atribuit lui Kevorkian este 'Sa mori nu e o crima'. A marturisit ca a asistat, personal, 130 de persoane sa isi puna capat vietii. Din acest motiv a si fost condamnat, in anul 1999, la 10 ani de inchisoare, fiind eliberat in 2007, dupa ce s-a angajat ca nu va mai asista pe nimeni sa se sinucida.

Kevorkian a fost medic patolog, dar este recunoscut si ca pictor, compozitor (de muzica jazz) si instrumentist.

Wikipedia a actualizat deja informatiile legate de biografia lui Kevorkian, precizand data decesului acestuia.

×
Subiecte în articol: sinucidere eutanasiere kevorkian