x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Absolvenţi pe tuşă, rude angajate

Absolvenţi pe tuşă, rude angajate

de Mara Raducanu    |    06 Noi 2009   •   00:00
Absolvenţi pe tuşă, rude angajate
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

La data de 28 mai, cei 700 de elevi ai Şcolii de Poliţie Vasile Lascăr din Câmpina ar fi trebuit să devină poliţişti cu acte în regulă. Nu a fost să fie, căci din porunca mai-marilor din Ministerul de Interne (condus pe atunci de Dan Nica), studenţii au rămas în practică, neavând voie să părăsească unitatea şi nici să se angajeze în altă parte. Surse din minister spun că încadrarea lor va fi posibilă prin luna decembrie.

Între timp, potrivit unor informaţii primite la redacţia ziarului nostru, rectorul Academiei de Poliţie, chestorul Luca Iamandi, înfruntă criza mult mai stoic şi mai face nişte angajări. Bineînţeles, pe bază de concurs!

Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti înseamnă sau ar trebui să însemne locul unde îşi doreşte să ajungă orice aspirant care se gândeşte să urmeze o carieră în poliţie. Instituţie cu prestigiu, scandalurile iscate de-a lungul timpului - legate de modul de examinare a candidaţilor şi controversele în legătură cu unele decizii luate la acea vreme de rectorul Costică Voicu - au cam ştirbit din credibilitatea Academiei.

NOI ŞI AI NOŞTRI
"Domnule Ministru al Administraţiei şi Internelor, vă aduc la cunoştintă faptul că în cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, din dispoziţia şi voinţa exclusivă a rectorului, chestorul Luca Iamandi, se fac angajări (încadrări) din sursa externă, în condiţiile în care toate posturile au fost blocate şi s-a dispus prin legea de reorganizare a agenţiilor, restructurarea unui număr de 100 de posturi (concedierea a 100 de salariaţi)".

Este începutul unei scrisori primite la redacţia ziarului nostru de un cititor care prezintă "criteriile" de selecţie prin care ai toate şansele să te angajezi la instituţia numită Academia de Poliţie. Scrisoarea continuă: "Pentru o mai bună înţelegere vă supun atenţiei ultimul caz, şi anume încadrarea din sursa externă a doamnei Lazarovici Raluca, cunoştinţă şi relaţia rectorului Academiei de Poliţie, chestorul Luca Iamandi.

Acelaşi chestor care a accidentat anul acesta pe trecerea de pietoni un bărbat. Doamna Lazarovici Raluca va fi încadrată sau este încadrată ca traducător de limba italiană (în cadrul Biroului de Cooperare Interuniversitară, în condiţiile în care limba italiană nu se află în programa de studiu a studenţilor din Academia de Poliţie. De asemenea, vă aduc la cunoştiinţă faptul că Academia de Poliţie nu are relaţii cu instituţii internaţionale unde se vorbeşte limba italiană, iar angajarea unui traducător nu este justificată, fiind un pretext de a-şi aduce cunoştiintele în cadrul Academiei de Poliţie", continuă scrisoarea cititorului nostru.

Asta în condiţiile în care, ne-am permite noi să completăm, poliţiştii ies în stradă şi strigă că nu şi-au primit salariile, iar tinerii absolvenţi care ar trebui să câştige un ban sunt traşi pe tuşă din lipsă de fonduri. Sau după ce Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, a scos la concurs 1.200 de posturi pentru cei care doresc să se angajeze în poliţie, retrăgându-le la scurt timp pe fond de criză.

"Domnule Ministru, în speţa în cauză şef de comisie este prorectorul Academiei de Poliţie, chestorul Mihai Bădescu, care ştie cum să aranjeze concursul la fel ca şi altele, inclusiv încadrarea din sursă externă a doamnei Toader Laura Carmen Adriana, sora secretarei dumnealui (Toader Corina Andreea), ca ofiţer la structura de securitate cu informaţii clasificate. Concursul s-a desfăşurat sub atenta supraveghere a Chestorului Mihai Bădescu, având dumnealui grijă.

Doamna Toader Laura Carmen Adriana la data încadrării nu avea cunoştinţele necesare obţinerii postului şi cu atât mai mult nu era o persoană de încredere, deoarece prietenul dumneaei se ocupa cu traficul şi consumul de droguri, lucru ce poate fi confirmat de DGIPI şi cunoscut de Chestorul Mihai Bădescu".

A CĂŞTIGAT PRIN CONCURS!
"Da, într-adevăr, doamna Lazarovici Raluca a fost declarată câştigătoare. Nu a fost încă încadrată. A dat concurs, dar urmează ca Ministerul de Interne să aprobe încadrarea. Examenul s-a desfăşurat în trei etape: un test de limbă cu specialişti din afară, probă scrisă la bibliografia dată şi un interviu. La proba scrisă, a fost o comisie formată din trei persoane, iar subiectele s-au făcut cu un minut înainte", potrivit Biroului de Relaţii Publice al Academiei.

În legatură cu acest caz, cei din cadrul Ministerului de Interne ne-au declarat că "vor declanşa o anchetă internă pentru a verifica aceste informaţii". Aşteptăm cu interes rezultatele!

×
Subiecte în articol: observator