x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident GRAV la Iaşi: Două tramvaie s-au ciocnit, cinci răniţi au fost transportaţi la spital (VIDEO)

Accident GRAV la Iaşi: Două tramvaie s-au ciocnit, cinci răniţi au fost transportaţi la spital (VIDEO)

09 Dec 2013   •   14:57
Accident GRAV la Iaşi: Două tramvaie s-au ciocnit, cinci răniţi au fost transportaţi la spital (VIDEO)

Nouă persoane au fost rănite, după ce două tramvaie s-au ciocnit, astăzi, la Iaşi. Dintre cei nouă răniţi, cinci au leziuni mai grave şi au fost transportaţi la spital. La fața locului se află și trei echipaje SMURD, care acordă îngrijiri medicale călătorilor, după ce aceștia au suferit atacuri de panică.

Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iași, a declarat că în accident a fost implicat un tramvai care circulă pe ruta Gară-Piața Unirii. Pe strada Arcu vatmanul nu a frânat la timp și a intrat în tramvaiul din fața lui, accidentul având loc în pantă. În urma accidentului cele două tramvaie au deraiat.

Polițiștii ajunși la fața locului au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Vezi VIDEO aici

Circulația este blocată, iar în zonă s-au deplasat și 7 mașini de Poliție, o mașină specială de intervenție a RATP Iași, precum și reprezentanții ITM, fiind considerat un accident de muncă.

Ştire în curs de actualizare

×
Subiecte în articol: accident grav iasi tramvaie ciocnite raniti