x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident grav pe DN13. Şapte profesori răniţi, după impactul dintre un microbuz şi o maşină

Accident grav pe DN13. Şapte profesori răniţi, după impactul dintre un microbuz şi o maşină

18 Noi 2009   •   00:00

Un microbuz în care se aflau opt profesori de la mai multe şcoli generale din Braşov s-a lovit frontal cu un autoturism. Şoferul maşinii este vinovat de producerea accidentului, dar spune că, din cauza ceţii, nu a văzut un scuar aflat pe mijlocul drumului şi a pierdut controlul volanului. Şapte oameni au fost răniţi.



Cei 8 profesorii urmau sa ajungă la Oradea, pentru a participa la un curs de pregătire. La ieşirea din localitatea Măieruş, pe DN 13, microbuzul în care se aflau a fost lovit frontal de o altă maşină.

În urma accidentului, şapte dintre călătorii microbuzului au fost răniţi. Şoferul autoturismului care a provocat accidentul a scăpat fără nicio zgârietură.

Poliţiştii au deschis o anchetă, pentru a stabili cauzele care au provocat accidentul, potrivit Antena3.

Tot din cauza ceţii, pe acelaşi drum, şoferul unui camion nu a observat un sens giratoriu şi a urcat cu maşina pe scuarul din mijlocul intersecţiei.

×
Subiecte în articol: observator