Un pompier va parcurge pe bicicletă un traseu de 435 de km, în mai puțin 24 de ore. Plecarea a avut loc sâmbătă dimineață, iar drumul ales cuprinde atât Transalpina, cât și Transfăgărășan, cu o diferență de nivel de 7.500 de metri, anunță IGSU.
„Se numește Sebastian Ghioca, dar lumea îl știe de Sebi. Este tată de trei băieți și în curând și al unei fetițe”, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Sebi este pompier la ISU Călărași, iar în timpul liber sprijină și luptă pentru cauze caritabile.
De ani buni, pompierul a decis să ajute copiii Fundației Copii în Dificultate. Ei îl numesc ambasadorul lor, iar el se simte recunoscător că poate face asta pentru ei.
„Prin ceea ce fac îmi doresc să vă conving să DONAŢI pentru că cei 20 de copii ai fundației au nevoie în continuare de o CASĂ renovată conform noilor standarde, în care să se poată simţi în siguranţă. Fără ajutorul nostru ei riscă să nu mai aibă acest loc pe care îl numesc acasă!", a spus Sebastian Ghioaca.
(sursa: Mediafax)