x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adio, pică frunza!

Adio, pică frunza!

de Sînziana Stancu    |    03 Mai 2011   •   17:58

România a debutat cu stângul la reuniunea presei din Balcani, găzduită de Turcia, în Bursa. Micul ei cort de promovare culturală şi turistică ridicat alături de ale celorlalte ţări participante la reuniune, la Centrul Cultural Atta Turk, a rămas pustiu şi gol imediat după ceremonia de deschidere. L-am observat cu stupoare, chiar în prima pauză de masă, la prânz. Numai în cortul nostru şi în cel al bulgarilor bătea realmente vântul. Şi nu era unul de bun venit. Şi nici unul de schimbare în felul cum ne promovăm valorile şi cultura autohtone. Nu. Era vântul unei organizări deficitare şi al nepăsării. Parcă n-am mai fi avut nimic de arătat. Parcă n-am mai fi avut nimic de spus.  

Episodul a lăsat un gust amar, pentru că în pavilioanele diferitelor etnii balcanice din Turcia a fost forfotă mare până la închiderea programului şi în toate zilele evenimentului. Toate aceste minorităţi erau nerăbdătoare să-ţi arate şi cel mai neînsemnat lucru pe care îl aveau, dar pe care îl prezentau ca pe ceva foarte preţios. De cele mai multe ori o făceau numai în limbile lor pe care nu le înţelegeam. Iar când nu se descurcau cu vorba, o făceau cu zâmbetul şi gestul de a-ţi oferi publicaţii de-ale lor, pliante turistice, steguleţe de pânză şi tot soiul de mărunţişuri simbolice, tradiţionale, care reprezentau ţara din care proveneau. Iar când provizia de suveniruri se isprăvea, se aducea alta. Şi tot aşa.

Standul României, în schimb, deşi fusese aşezat strategic, chiar lângă intrarea principală, şi pe lângă care au trecut mai toate personalităţile din ţara gazdă sau din alte ţări, nu a "trăit” decât câteva ore, o singură dimineaţă. S-a oprit la acolo şi vicepremierul turc, Bulent Arinc, care ne-a onorat în prima zi a reuniunii, zăbovind în micul nostru pavilion şi mărturisindu-ne că este un admirator şi prieten al României. Dar ce folos, noi nu am ştiut să profităm de circumstanţe. Organizatorii turci ne-au asigurat infrastructura şi tot ce a fost legat de facilităţile de organizare, însă prezentarea standului românesc ţinea exclusiv de noi. În cort fusese instalat până şi un LCD mare, pentru prezentare video de imagini. Nu-mi aduc aminte să fi văzut ceva pe acel ecran. Între cele câteva pliante şi publicaţii în limba turcă despre România şi despre cum trăieşte minoritatea turcă la noi, se regăseau şi câteva materiale turistice cu celebrul brand de ţară - "frunzuliţa” care a costat milioane de euro şi care ar trebui să facă de notorietate internaţională "grădina carpatină”. Ar fi trebuit, dar ... Chiar din prima zi a reuniunii, în partea din spate a cortului, lângă ecran, se regăsea doar un steag al Turciei, iar la intrare, în colţul din faţă al pavilionului, un scaun gol, îmbrăcat însă elegant, în atlas alb. Vântul începuse să bată uşor dinspre munte şi umfla poalele feţei de masă de pe care "zburase” mai devreme totul. Inclusiv ... faimoasa frunză turismului românesc.

×
Subiecte în articol: turcia balcani