x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Oros: Stategia ministerului privind produsele tradiţionale va fi îmbunătăţită

Adrian Oros: Stategia ministerului privind produsele tradiţionale va fi îmbunătăţită

19 Dec 2019   •   13:33
Adrian Oros: Stategia ministerului privind produsele tradiţionale va fi îmbunătăţită

Strategia Ministerului Agriculturii privind produsele tradiţionale va fi îmbunătăţită, astfel încât acestea să fie promovate cât mai bine la nivel european, a declarat, joi, ministrul de resort, Adrian Oros, la deschiderea Târgului de Crăciun organizat în curtea MADR.

"Eu şi colegii mei ne dorim să promovăm cât mai bine (produsele tradiţionale româneşti n.r.). Există o strategie a ministerului pe care am găsit-o şi pe care o să o îmbunătăţim în legătură cu produsele tradiţionale, există legislaţie în domeniu, sunt câteva produse înregistrate la nivel naţional şi avem 7 produse înregistrate la nivel european, cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) şi Denumire de Origine Protejată (DOP) mai avem încă patru produse în evaluare la Comisia Europeană - Plăcintă dobrogeană, Caşcavalul de Săveni, Salata de icre de ştiucă şi Salata de icre de crap", a spus ministrul.

El a precizat că a organizat acest târg în curtea Ministerului Agriculturii la cererea producătorilor, dar şi din dorinţa de a lega simbolistic produsele tradiţionale de sărbătorile Crăciunului.

"Am organizat acest târg în curtea Ministerului Agriculturii la cererea participanţilor de data trecută, dar şi din dorinţa noastră de a lega simbolistic sărbătorile Crăciunului - pentru că în multe zone din ţară există această tradiţie foarte puternică - de produsele tradiţionale, de produsele româneşti şi de a expune produsele, în primul rând bucureştenilor", a subliniat şeful MADR.

Adrian Oros a degustat mai multe produse tradiţionale precum şorici, slănină, cozonac şi pălincă.

Ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, a deschis, joi, Târgul de Crăciun organizat în curtea MADR, în perioada 19-23 decembrie 2019, unde bucureştenii vor putea degusta şi cumpăra produse agroalimentare româneşti aduse de peste 30 de producători, însă vor putea redescoperi şi tradiţiile specifice Sărbătorilor de iarnă.

Programul de vizitare al târgului este între orele 8:00 - 18.00, iar în ultima zi, 23 decembrie, până la ora 16:00.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: produse tradiţionale