Adrian Păunescu (foto) este poet, senator, dar şi profesor universitar doctor la Facultatea de Jurnalism, comunicare şi relaţii publice din cadrul Universităţii "Spiru Haret".
Cu titlul recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, poetul Adrian Păunescu riscă acum, în plin scandal iscat în jurul universităţii la care predă noţiuni de presă şi cultură, să fie confundat cu impostorii care şi-au luat titlurile didactice pe ochi frumoşi. Astfel, senatorul Adrian Păunescu este profesor universitar la Filosofie şi Jurnalism, specializarea Jurnalism, după cum certifică Ordinul Ministrului nr. 1643 din 2 august 2007.
Mai exact, în conformitate cu prevederile Legii învăţământului şi ale Legii privind Statutul personalului didactic, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), precum şi comisiile de specialitate ale CNATDCU au efectuat activităţile specifice privind confirmarea titlurilor didactice de profesor universitar, respectiv de conferenţiar universitar. Conform ordinului din august 2007, comisiile au analizat dosarele de concurs şi lucrările în iulie 2007 şi, pe baza propunerilor CNATDCU, au acordat titlul didactic de profesor universitar unui număr de cinci persoane.
În anexa la Ordinul Ministrului nr. 1643 din 02.08.2007, care cuprinde lista persoanelor care au primit titlul didactic de profesor universitar şi care este semnat de secretarul de stat de la acea vreme, Dumitru Miron, şi de ministrul Cristian Adomniţei, apare clar numele senatorului PSD Adrian Păunescu.
Confuzia a apărut din cauză că, în urmă cu două zile, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că Universitatea "Spiru Haret", prin semnătura rectorului, Aurelian Bondrea, a avizat 92 de conferenţiari şi profesori universitari care nu au fost confirmaţi de Ministerul Educaţiei.
Citește pe Antena3.ro