Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tise, a anunţat că va comanda un studiu referitor la dezvoltarea aeroportului din Cluj-Napoca în următorii 20 de ani. Studiul va trebui să indice şi cea mai potrivită formă de organizare pentru acesta.
INVESTIŢII. Alin Tise a adăugat că va include în bugetul pentru anul 2009 al Consiliului Judeţean suma de 500.000 de lei pentru plata studiului cu pricina. De altfel, preşedintele CJ Cluj crede că una dintre cele mai potrivite soluţii ar fi privatizarea aeroportului. Acest demers ar presupune transformarea actualei regii autonome a Consiliului Judeţean care administrează aeroportul într-o societate pe acţiuni. Tise este de părere că pachetul majoritar de acţiuni ar trebui să fie deţinut, în continuare, de Consiliul Judeţean, iar un pachet minoritar ar urma să fie vândut unui investitor privat, fie prin intermediul unei tranzacţii bursiere, fie printr-o privatizare strategică. Acest demers ar urma sa aducă şi fondurile necesare pentru dezvoltarea aeroportului. Alin Tise doreşte să extindă pista de aterizare a aeroportului la 3,5 kilometri, astfel încât să poată ateriza la Cluj şi aeronave de mari dimensiuni. Extinderea ar costa 126 de milioane de euro. O altă investiţie este modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui terminal VIP şi a unuia cargo. De asemenea, cele două terminale noi, cel de sosiri şi cel de plecări, ar urma să fie legate printr-un pasaj, iar clădirea terminalului nou de plecări ar urma să fie extinsă printr-un corp dedicat spatiilor comerciale. În total, acest investiţii vor costa aproximativ 216 milioane de euro
www.antena3
Citește pe Antena3.ro