Abdullah Atas, omul de afaceri turc care a accidentat grav un poliţist de la Rutieră, rămâne în arest preventiv, au decis definitiv joi magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti.
Judecătorii au respins o contestaţie formulată de Abdullah Atas şi au menţinut decizia Tribunalului Bucureşti, instanţă care a emis un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele acestuia.
În noaptea de 2 spre 3 august, Abdullah Atas nu a respectat semnalele regulamentare de oprire ale poliţistului şi l-a acroşat cu maşina, după care l-a purtat pe capotă 400 de metri. Agentul a căzut apoi pe partea carosabilă.
Şoferul, care consumase alcool, şi-a continuat deplasarea aproximativ trei kilometri până în comuna Pipera, unde a lovit un gard.
În urma accidentului, poliţistul a fost supus mai multor intervenţii la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, a declarat joi că starea poliţistului de la Rutieră este în continuare foarte gravă. Poliţistul este internat la secţia de terapie intensivă, iar starea lui nu a suferit nicio modificare în bine.
Poliţistul rănit are 44 de ani şi lucrează de 23 de ani în domeniu. AGERPRES