x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "After school" sector 2: În ajutorul copiilor

"After school" sector 2: În ajutorul copiilor

de Monica Andrei Capatos    |    27 Mar 2008   •   00:00
"After school" sector 2: În ajutorul copiilor

Peste 120 de elevi ai claselor I-VIII, proveniţi din familii defavorizate, în pericol de abandon şcolar şi fără posibilităţi materiale de a fi îndrumaţi şi supravegheaţi la lecţii, vor putea să apeleze la Centrele "After school" înfiinţate de Primăria Sectorului 2.

Peste 120 de elevi ai claselor I-VIII, proveniţi din familii defavorizate, în pericol de abandon şcolar şi fără posibilităţi materiale de a fi îndrumaţi şi supravegheaţi la lecţii, vor putea să apeleze la Centrele "After school" înfiinţate de Primăria Sectorului 2 în următoarele şcoli generale: numărul 25, din Strada Silvia nr. 54, numărul 4, din Strada Herţa nr. 14, numărul 58, din Strada Pescăruşului nr. 124, numărul 26, din Strada Cobiliţei nr. 124. În aceste şcoli au fost amenajate spaţii destinate acelor elevi care, după terminarea orelor de curs, găsesc aici o alternativă de a petrece timpul până la sosirea părinţilor. Asociaţia Hrăniţi Copiii, cea care coordonează proiectul, le-a făcut micuţilor un program tentant cu masa de prânz, activităţi recreative şi educaţionale suplimentare, ore de calculator, limbi străine şi pictură. "La sfârşitul fiecărei săptămâni, părinţii primesc informaţii despre activităţile desfăşurate în săptămâna respectivă. Vom ajuta familiile nevoiaşe şi cu alimente, îmbrăcăminte, rechizite, precum şi consiliere", ne-a declarat Marinela Buttu, preşedinta Asociaţiei Hrăniţi Copiii.

×
Subiecte în articol: observator