Voluntari ai organizaţiei Agent Green au protestat astăzi în IKEA Bucureşti deoarece magazinul nu a putut demonstra că îşi reciclează becurile uzate care conţin mercur. Ecologiştii ameninţă cu proteste şi în celelalte magazine care nu garantează că reciclează becurile şi vând becuri neconforme cu legea: Auchan, Carrefour, G’Market, Kaufland, Mega Image, Mr Bricolage, Plus, Selgros, Spar, Dedeman, KIKA şi Ataş.
PROTEST CU "SIAMEZE"Protestul ecologiştilor a fost unul original şi cât se poate de direct, două ecologiste îmbrăcând un tricou uriaş imprimat cu mesajul "IKEA: Opreşte poluarea - Reciclează-ţi becurile!". Voluntarele s-au plimbat nestingherite prin magazin pentru a atrage atenţia clienţilor şi, mai ales, conducerii, semnalizând că becurile economice trebuie reciclate şi nu aruncate la gunoi. La intrare o altă echipă de voluntari a distribuit clienţilor magazinului ghidul informativ "Green my light".
"Suntem surprinşi că acest magazin nu a putut garanta că este responsabilă faţă de mediu şi sănătatea oamenilor. Le-am scris de două ori şi nu ne-au răspuns. Am auzit că în alte ţări unde vând becuri le reciclează pe cele uzate. Sper că nu consideră românii drept cetăţeni de clasa a doua. Poluarea cu mercur are consecinţe grave şi cerem companiei să garanteze imediat în public că îşi reciclează becurile", a spus Gabriel Păun, coordonator media şi campanii, Agent Green.
RĂSPUNSUL RESPONSABILILOR MAGAZINULUI
După o oră au apărut, rând pe rând, paznici şi reprezentanţi ai magazinului nedumeriţi şi deranjaţi de acţiune. "Siamezele" au fost invitate să se dezbrace de tricoul-protest şi să părăsească magazinul, dar au fost de neclintit. Apoi au început să-şi facă apariţia membri ai conducerii magazinului. Unii dintre aceştia au confirmat primirea scrisorilor de la Agent Green şi s-au scuzat politicos că nu au răspuns.
Totdată, ei au promis că vor satisface cererile ecologiştilor înainte de sfârşitul acestei săptămâni. Jurnalul Naţional vă va ţine la curent cu rezultatele negocierilor dintre producătorii de becuri şi ecologişti.
BECURILE ECONOMICE SALVEAZĂ CLIMA, DAR POT FI OTRĂVITOARE
Becurile economice şi tuburile fluorescente sunt surse de lumină eficiente energetic, rezistă până la zece ani şi contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, deci la salvarea climei. Totuşi acestea conţin mercur şi pot polua mediul dacă se sparg. Poluarea organismului uman cu mercur se numeşte hidrargirie şi contactul direct cu acesta poate cauza efecte negative neurologice şi renale.
De aceea aceste surse de lumină trebuie reciclate şi nu aruncate la gunoi. Această cerinţă trebuie regăsită pe toate becurile economice şi tuburile fluorescente sub forma desenului care arată o pubelă barată.
CUM TE POŢI PROTEJA DE POLUAREA CU MERCUR
Mercurul este eliberat în aer sub formă de vapori sau sub formă de particule fine, care pot fi inhalate sau se pot ataşa de haine. Vestea bună este că ne putem proteja cu uşurinţă cu materiale pe care le avem în mod obişnuit în casă. Dacă s-a spart un astfel de bec se recomandă aerisirea imediată timp de un sfert de oră a camerei şi închiderea sistemelor de climatizare. Se interzice contactul direct cu mercurul. Se vor folosi mănuşi şi se vor aduna particulele mari de mercur cu ajutorul unui carton şi apoi cu şerveţele umede.
Cu o banda de scotch se vor strânge particulele mici. Folosirea aspiratorului şi a măturii pentru adunarea particulelor va agrava situaţia, deci evitaţi-le în acest caz. Toate materialele folosite trebuie colectate într-un borcan din sticlă pentru a împiedica vaporii să revină în aer. Acestea nu trebuie aruncate la gunoi ci duse la un centru de colectare pentru asemenea deşeuri. Din fericire avem deja asemenea centre destul de răspândite. îl poţi alege pe cel mai apropiat la www.coltverde.ro
OBLIGAŢIILE VĂNZĂTORULUI
Pentru publicul larg garanţia că un bec nou achiziţionat va fi reciclat corespunzător o reprezintă aplicarea timbrului verde afişat vizibil la raft. Este bine de ştiut că orice magazin care vinde becuri este obligat să primească în raport de schimb 1 la 1 un bec uzat pentru fiecare bec nou cumpărat de clienţi. Legea obligă producătorii de echipamente electrice să îşi recicleze becurile fie individual, fie participând la un sistem colectiv.
Cei care nu respectă această lege riscă să facă cunoştinţă cu Garda de Mediu care oferă amenzi de până la 20.000 lei şi sistează activitatea. Legea obligă, de asemenea, producătorii de becuri să înfiinţeze cel puţin şase puncte de colectare în municipiul Bucureşti şi minim unul în fiecare oraş cu peste 20.000 locuitori. În caz contrar se rezolvă tot cu amendă în valoare de 20.000 lei.