x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alegeri prezidențiale 2019. Un bărbat a aflat în secţia de votare că în numele său fusese solicitată urna mobilă, în Teleorman

Alegeri prezidențiale 2019. Un bărbat a aflat în secţia de votare că în numele său fusese solicitată urna mobilă, în Teleorman

24 Noi 2019   •   14:48
Alegeri prezidențiale 2019. Un bărbat a aflat în secţia de votare că în numele său fusese solicitată urna mobilă, în Teleorman
Victor Stroe

Poliţiştii fac cercetări pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată după ce un bărbat a mers, duminică, să voteze, iar reprezentanţii biroului electoral al secţiei de votare au constatat că pe numele alegătorului fusese înregistrată o cerere pentru urna mobilă, acesta susţinând că nu a făcut o astfel de solicitare, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

Potrivit IPJ, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat la secţia de votare nr. 181 din satul Bâscoveni, comuna Gălăteni, judeţul Teleorman, şi şi-a exercitat dreptul la vot, deşi pe numele său exista o cerere pentru urna specială.

Bărbatul a precizat că nu a depus nicio solicitare în acest sens, iar când i-a fost arătată cererea, acesta nu a recunoscut nici scrisul, nici semnătura.

Cazul a fost preluat de poliţişti, care efectuează cercetări pentru identificarea persoanei care a întocmit şi depus înscrisul, fiind deschis dosar penal pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: teleorman alegeri prezidentiale