„S-ar putea să avem o oarecare revitalizare a campaniei de vaccinare dacă după data de 1 februarie va intra în funcțiune mecanismul european, directiva europeană: valabilitatea certificatului de vaccinare este prelungită dacă persoanele se vaccinează cu doza booster într-un interval care să nu depășească 9 luni de la încheierea vaccinării”, a declarat demnitarul la Europa FM.
Totodată, el explică faptul că „Cine s-a vaccinat în august nu trebuie să-și facă vaccin pentru că nu au trecut 9 luni de vaccinarea cu a doua doză”.
Rafila mai spune că pandemia se va termina în acest an.
„Istoria naturală a pandemiilor demonstrează că așa se întâmplă: cu cât transmisibilitatea unei tulpini crește, scade patogenitatea. Ceea ce se întâmplă cu această tulpină, Omicron, demonstrează că așa este și mi-e greu să cred că vom mai asista la un număr mare de cazuri cu o tulpină care să fie mai patogenă decât Omicron. E posibil să apară variante mai patogene, dar cu transmisibilitate scăzută și atunci o să discutăm despre o manifestare de tip endemic, nu epidemic. Cred că anul 2022 va fi cel în care vom încheia această urgență mondială, globală, de sănătate publică”, a precizat ministrul.