x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alina Bica şi Şerban Pop, trimişi în judecată - ACTUALIZARE

Alina Bica şi Şerban Pop, trimişi în judecată - ACTUALIZARE

25 Sep 2015   •   15:12
Alina Bica şi Şerban Pop, trimişi în judecată - ACTUALIZARE
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DNA, în dosarul privind mita pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.

Alina Bica este acuzată de luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, iar Şerban Pop - de complicitate la dare de mită.

În dosar, a fost deferit justiţiei şi omul de afaceri Horia Simu pentru dare de mită, arestat preventiv în altă cauză.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de 230.000 euro (cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT în scopul soluţionării unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri, într-o manieră favorabilă acestuia din urmă.

"La 8 noiembrie 2014, Alina Bica, în calitate de procuror şef al DIICOT, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la Şerban Pop. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat mai sus", susţin procurorii.

DNA precizează că, în schimbul banilor primiţi, Alina Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz şi a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate în cauză, a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în dosarul în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de Simu, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparţin lui Şerban Pop şi Alina Bica.

De asemenea, a fost instituită poprirea asupra conturilor deţinute de aceşti doi inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. .

×
Subiecte în articol: alina bica serban pop horia simu