x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alte 31 de reţineri în dosarul Mită la CFR

Alte 31 de reţineri în dosarul Mită la CFR

29 Oct 2012   •   21:05
Alte 31 de reţineri în dosarul Mită la CFR

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au emis luni 31 de ordonanţe de reţinere, dintre care cinci pentru inspectori, iar restul pentru controlori şi şefi de tren, în dosarul Mită la CFR, potrivit Agerpres.

Conform purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Alina Popescu, audierile se vor finaliza luni seară în jurul orelor 22.00, după care dosarul va fi întocmit şi trimis la Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru persoanele audiate.

Cel mai probabil judecătorii vor audia persoanele implicate în cursul zilei de marţi.

Audierile vor continua şi în zilele următoare având în vedere că în acest dosar, caracterizat de procurori ca fiind unul complex, numărul persoanelor care trebuie audiate este de 200.

Aproximativ 200 de angajaţi ai CFR Călători, printre care controlori şi şefi de tren bănuiţi de luare şi dare de mită, au fost ridicaţi pe 25 octombrie şi duşi la audieri la Braşov. Angajaţii sunt cercetaţi pentru că făceau parte dintr-o reţea care aduna şpaga primită în trenuri de la călători. Alături de controlori, au fost ridicaţi patru directori şi 16 inspectori din CFR. şeful de la CFR Călători nu exclude ca multi dintre cei anchetaţi acum să fie suspendaţi din funcţie. Totodată recunoaşte că blatul pe trenurile din România este o practică des întâlnită.

Descinderile de joi de la Ministerul Transporturilor şi regionalele CFR Călători sunt rezultatul unei anchete care durează din noiembrie 2011. Sunt vizaţi chiar şi directori din CFR, existând indicii că aceştia primeau mită drept cotă parte din şpaga luată de "naşi" de la călătorii fără bilet.

Potrivit directorului CFR Călători, Ştefan Roşeanu, aproximativ 30% dintre călători circulă fără bilet, iar pierderile sunt de 100-150 milioane de lei anual. Ştefan Roşeanu a spus că ancheta Parchetului vizează suspiciuni în cazul călătoriilor fără bilet, fiind desfăşurată la nivel naţional în cazul structurilor CFR Călători.

"Mersul cu trenul fără bilet este un fenomen antic şi de demult. O ştim şi de pe vremea lui Ceauşescu, şi din schiţele lui Caragiale", a mai spus Roşeanu.

Întrebat ce sancţiuni vor fi luate în cazul în care angajaţii ar fi găsiţi vinovaţi, Roşeanu a spus că vor fi aplicate prevederile Contractului colectiv de muncă, legislaţia muncii şi dispoziţiile interne ale CFR Călători.

Directorul CFR Călători a mai spus că procurorii îşi desfăşoară ancheta în acest caz de câteva luni şi conducerea companiei i-a sprijinit astfel încât să poată desfăşura activitatea în mod corect. Roşeanu a adăugat că anchetatorii nu au făcut, joi, percheziţii în acest caz, ci au invitat persoanele vizate "la discuţii".

Angajaţi ai CFR Călători au fost ridicaţi şi de la sediile regionalelor Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj şi Iaşi. Persoanele ridicate sunt duse la Braşov, acţiunea fiind organizată de către procurorii braşoveni şi de către Poliţia Transporturi. Angajaţii ridicaţi de poliţişti din sediul Ministerului Transporturilor au fost duşi la Braşov cu autocarul.

×
Subiecte în articol: controlori mita cfr dosar retineri procurori