Alte 14 exponate de dinozauri fabricate în Germania au ajuns la Râşnov pentru a fi amplasate în Dino Park.
Primele 17 exponate au ajuns la Râşnov la sfârşitul lunii iulie, iar în octombrie vor ajunge şi dinozaurii "mişcători". În final, parcul va avea un număr de 56 de exponate, a declarat administratorul Dino Park, Gabriel Rozorea.
Dinozaurii sunt aduşi din Germania, unde sunt realizaţi dintr-un material special pe structură metalică. Aceştia au între 8 şi 24,5 metri lungime şi înălţimi cuprinse între 2 şi 20 metri înălţime.
Exponatele reprezintă dinozauri din diferite specii şi epoci şi vor fi amplasate în aşa fel încăt să reprezinte evoluţia acestor animale de-a lungul perioadelor preistorice.
Pe lângă cei 56 de dinozauri, Dino Park va cuprinde un parc ştiinţific certificat de cercetătorii germani în materie de dinozauri, un cinematograf cu 70 de locuri, un loc de joacă generos pentru copii, locuri de creaţie, un lac artificial, două puncte de observare montate în copaci, magazine de suveniruri, alei. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 2,5 hectare în apropierea Cetăţii Râşnov, iar investiţia este realizată de o companie privată, care a accesat fonduri europene de peste 10 milioane de euro, terenul fiind pus la dispoziţie de primăria oraşului.
Dino Park va fi inaugurat în primăvara anului viitor şi, alături de celelalte obiective turistice ale oraşului - Cetatea, Peştera Valea Cetăţii, liftul pe plan înclinat spre Cetate aflat în construcţie, precum şi numeroasele evenimente culturale care au loc în timpul sezonului estival, va face Râşnovul să devină una dintre cele mai importante zone turistice din România, susţine primarul Adrian Veştea.
Dino Park este primul de acest fel din sud-estul Europei şi între primele 11 parcuri ştiinţifice din lume. Parcuri similare se mai află în Germania şi Austria, precum şi unul în construcţie, la Las Vegas.