x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ambulanța București a făcut peste 24.000 de teste PCR în ultimele 14 zile

Ambulanța București a făcut peste 24.000 de teste PCR în ultimele 14 zile

08 Feb 2022   •   16:02
Ambulanța București a făcut peste 24.000 de teste PCR în ultimele 14 zile
Sursa foto: Lucian Alecu

Ambulanța București s-a confruntat în ultimele două săptămâni cu zeci de mii de solicitări pentru intervenții de urgență și pentru efectuarea de teste PCR, ceea ce pune o presiune foarte mare pe angajații instituției.

„Creșterea explozivă a cazurilor de COVID-19 din valul cinci al pandemiei, înregistrată într-un timp relativ scurt, la nivelul Capitalei și al județului Ilfov, înseamnă deja o presiune mare pe sistemul medical, în primul rând pe medicii de familie și pe cadrele Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF)”, a anunțat Colegiul Medicilor din Municipiul București.

Mesajul a fost transmis în ziua în care în capitală s-a înregistrat cea mai mare rată de incidență a cazurilor COVID-19 de la începutul pandemiei.

Potrivit statisticilor, în ultimele 14 zile, la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov s-au efectuat 53.648 de solicitări din care 16.007 urgențe de cod roșu și cod galben, 13.367 consultații de urgență la domiciliu și 24.274 recoltări de probe biologice în vederea efectuării testului PCR. Pentru a face față avalanșei de solicitări, reprezentanții Ambulanței au cerut ajutor de la alte instituții.

„S-au luat măsuri de creștere a capacității de intervenție în această perioadă prin detașare de personal la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, de medici rezidenți, medici și asistenți din rețeaua de medicină școlară de la ASSMB, pompieri cu mașini de administratie din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Se aduce în fiecare zi personal suplimentar SABIF în regim de gardă, medici asistenți și ambulanțieri pentru a crește numărul echipajelor de urgență și pentru a suplini personalul aflat in izolare/carantină”, a declarat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Având în vedere această situație, Colegiul Medicilor din Municipiul București îi roagă pe pacienți și pe membrii personalului medical să dea dovadă de înțelegere și respect unii față de ceilalți.

„Numărul mare de cazuri poate însemna, în funcție de moment, și anumite întârzieri în realizarea serviciului de asistență medicală, cauzate exclusiv de numărul mare de pacienți înregistrați în aceste zile, chiar dacă mulți dintre aceștia au forme ușoare sau medii de boală. Medicii, alături de tot personalul medical, au fost și sunt alături de pacienți, dar, în această perioadă, pe anumite servicii, cum sunt medicina de familie și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, există o presiune foarte mare dată de numărul de solicitări venite pe parcursul a 24h. Pentru a face față acestei situații, cu toții, pacienți și personal medical, trebuie să dăm dovadă de înțelegere și respect reciproc”, a explicat Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile a ajuns marți, în București, la 34,29 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

×