Peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.800 de lei, au fost aplicate de poliţiştii de la transporturi şi de la rutieră în prima jumătate a anului, în urma controalelor privind legalitatea desfăşurării transporturilor în regim "Taxi" şi "în regim de închiriere" în zona aeroporturilor din România, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
"Au fost desfăşurate 125 de acţiuni punctuale, la care au participat 182 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, 422 de poliţişti rutieri, 34 de specialişti din cadrul Registrului Auto Român şi 29 de jandarmi. Poliţiştii au legitimat 2.862 de persoane şi au verificat 2.617 autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 1.032 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.800 de lei", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, din totalul sancţiunilor, 244 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 758 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 30 la alte acte normative.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 64 de certificate de înmatriculare.
AGERPRES