Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a susținut o declarație de presă legată de extrădarea lui Radu Mazăre.
”România cere extrădarea lui Radu Mazăre. Astăzi, 13 mai, dosarul de extrădare a dlui Radu Mazăre a fost predat autorităților competente din Madagascar. La ora 09:00 a fost predat Ministerului Justiției din Madagascar. Dosarul cuprinde documente atât în limba română, cât și-n limba franceză. Măsura arestării provizorii a fost dispusă de autoritățile din Madagascar pe o perioadă de șase zile.
Dosarul de extrădare a fost pregătit contracronometru. Dosarul complet de extrădare a fost sigilat de mine personal, sâmbătă. A fost transmis în format electronic la Ministerul Justiției.
Biroul Interpol a confirmat, în 11 mai, că întreaga documentație a fost primită și trimisă inclusiv prin rețeaua Interpol. Documentele au fost predate personal în această dimineață reprezentanților Ministerului Justiției și Ministerului de Externe din Madagascar.
Rămânem în contact cu autoritățile din Madagascar. Vreau să precizez încă o dată că dosarul a fost transmis complet cu toate documentele primite de la instanțele din România ”, a explicat Ana Birchall.
Săptămâna trecută, Radu Mazăre a fost ridicat de autorităţile din Madagascar şi este ţinut în custodie, această măsură fiind luată ca urmare a mandatului de căutare emis de autorităţile române prin Interpol.
Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.
Fostul edil are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Mazăre a fost condamnat la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.