x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANAF a publicat „lista ruşinii” pentru al doilea trimestru al anului 2021

ANAF a publicat „lista ruşinii” pentru al doilea trimestru al anului 2021

31 Iul 2021   •   12:21
ANAF a publicat „lista ruşinii” pentru al doilea trimestru al anului 2021

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în trimestrul doi din 2021, conform legislaţiei în vigoare.

Potrivit Ziarului Financiar, în „lista ruşinii” sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în T2 2020. „Lista ruşinii” este reglementată de Ordinul nr. 509/2019 pentru modificarea şi completarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016.

Obligaţiile fiscale pentru T2 2021 sunt aferente perioadei aprilie – iunie 2021.

Obligaţiile fiscale restante ale contribuabililor persoane juridice care fac obiectul publicării sunt cele notificate, existente la sfârşitul trimestrului de raportare şi neachitate până la data publicării. Nu fac obiectul publicării obligaţiile fiscale restante al căror cuantum total este sub următoarele plafoane:

a) 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;

b) 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;

c) 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.

ANAF va efectua modificări „în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal central operează, din oficiu, modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii, în sensul eliminării din listă”.

Lista din acest an nu va cuprinde persoanele fizice, doar pe cele juridice, conform unor modificări legislative recente.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ANAF