x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 300 de inspecții ANAF la marii contribuabili, în primul trimestru al anului

300 de inspecții ANAF la marii contribuabili, în primul trimestru al anului

de Redacția Jurnalul    |    25 Apr 2023   •   18:30
300 de inspecții ANAF la marii contribuabili, în primul trimestru al anului

În primele trei luni ale anului curent au fost efectuate 300 de inspecții fiscale la operatorii economici încadrați în categoria „mari contribuabili”. Sumele stabilite suplimentar au fost în valoare totală de 557,8 milioane de lei, iar pierderea fiscală a fost diminuată cu 1,1 miliarde de lei.

În primele trei luni ale anului curent, au fost efectuate 300 de inspecții fiscale la operatorii economici încadrați în categoria „mari contribuabili”, anunță ANAF.

Dintre inspecțiile desfășurate, 68 au fost realizate pe baza delegării de competențe către inspectorii din teritoriu.

Totodată, au finalizate 109 inspecții, cu control anticipat, în vederea soluționarii solicitărilor de rambursare a TVA.

Sumele stabilite suplimentar au fost în valoare totală de 557,8 milioane de lei, iar pierderea fiscală a fost diminuată cu 1,1 miliarde de lei.

Numărul marilor contribuabili controlați de inspectorii fiscali a fost suplimentat cu 144, spunea vineri președintele ANAF, Lucian Heiuș. El afirmă că un astfel de control e complex și poate dura între șase și opt luni.

Premierul Nicolae Ciucă afirma joi că deficitul în colectare constatat aparține preponderent marilor contribuabili: „Fac un apel public către marii contribuabili să-și plătească datoriile către stat. Dau sarcină instituțiilor statului să facă în așa fel încât să-și îndeplinească sarcinile de serviciu”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: anaf controale