x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anca Boagiu i-a dat afară pe şefii de la ARR şi RAR

Anca Boagiu i-a dat afară pe şefii de la ARR şi RAR

02 Oct 2010   •   00:00
Anca Boagiu i-a dat afară pe şefii de la ARR şi RAR
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Ministrul transporturilor, Anca Boagiu, i-a eliberat din funcţie vineri pe Iancu Crăciunoiu, directorul general al ARR şi pe Daniel Patentaşu, directorul general al RAR, ca urmare a lipsei de implicare a celor doi în efectuarea controalelor eficiente pentru asigurarea siguranţei traficului.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Florian Coman Meluş va prelua temporar atribuţiile de director general al Autorităţii Rutiere Române (ARR), iar Stancu Sotir va prelua temporar atribuţiile de director general al Registrului Auto Român (RAR).

„Nu doar poliţia rutieră are responsabilităţi în prevenirea accidentelor de circulaţie, ci şi autorităţile de reglementare şi control, ARR şi RAR în acest caz. Din statisticile poliţiei, accidentele cu cele mai multe victime sunt cele care implică transportul de pasageri, ca urmare a defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor. Începând de azi (sâmbătă, n.r.) vom avea în teren echipe de control ale RAR şi ARR împreună cu Poliţia Română, astfel încât activitatea de prevenire a accidentelor să fie intensificată". a declarat ministrul Anca Boagiu.

Potrivit acesteia, în afara controalelor în trafic, ARR va efectua controale zilnice şi la sediile operatorilor de transport rutier.

"Aceste măsuri trebuie să sporească siguranţa pasagerilor conform standardelor europene referitoare la transportul rutier de persoane. La nivelul Uniunii Europene tema drepturilor pasagerilor este extrem de sensibilă şi se discută chiar în această perioadă o propunere de directivă prin care să fie ameliorat gradul de siguranţă în transportul rutier de persoane", a adăugat Boagiu.

×
Subiecte în articol: observator