Un angajat al Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului de
Urgenţe Iaşi a fost lovit cu piciorul în cap de un pacient care fusese
adus de Poliţia Rutieră pentru recoltarea unor probe biologice,
angajatul spitalului fiind transportat la o altă unitate medicală
pentru i se acorda îngrijiri.
Un angajat al Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţe Iaşi a fost lovit cu piciorul în cap de un pacient care fusese adus de Poliţia Rutieră pentru recoltarea unor probe biologice, angajatul spitalului fiind transportat la o altă unitate medicală pentru i se acorda îngrijiri.
Incidentul s-a petrecut duminică noapte, la scurt timp după ce trei tineri au fost aduşi la Spitalul de Urgenţe din Iaşi pentru recoltarea de probe biologice în urma comiterii unui accident. În timp ce echipa medicală îşi făcea treaba, unul dintre tineri a început să se manifeste violent adresând mai întâi injurii, apoi sărind la bătaie asupra medicilor.
"Pacientul a început, din senin, să lovească personalul medical. Ceilalţi pacienţi din Unitatea de Primire Urgenţe au fost izolaţi, astfel încât să nu le fie pusă în pericol viaţa. A fost chemată echipa de la Pază şi Protecţie, dar aceasta nu a făcut faţă agitaţiei. Unul dintre membrii echipei UPU a fost lovit cu piciorul în cap şi a necesitat investigaţii la Spitalul de Neurochirurgie. S-a ajuns ca probele biologice să poată fi recoltate doar după ce spiritele au fost calmate de către cei de la Politia Comunitară", a declarat, luni, presei dr. Tudor Ciuhodaru, şeful UPU a spitalului ieşean.
Tot duminică noapte, un alt pacient care încercase să se sinucidă şi care fusese adus la acelaşi spital a devenit agresiv faţă de medici, fiind necesară din nou intervenţia Poliţiei.
În urma acestor incidente, conducerea Spitalului de Urgenţe din Iaşi va analiza posibilitatea instituirii unor măsuri speciale de protecţie, cerând chiar stabilirea unui statut legal echivalent celor al poliţiştilor aflaţi în misiune.
"Nu se poate asigura asistenţă medicală în condiţiile în care viaţa personalului este pusă în pericol. Spitalul nostru, prin specificul lui, tratează toate cazurile de pacienţi autoagresivi şi pacienţi cu alcoolemii mult peste medie, pacienţi care devin foarte uşor agresivi", a mai spus medicul Ciuhodaru.
Managerul spitalului de Urgenţe din Iaşi susţine că va face demersurile legale pentru a-i da în judecată pe agresori.
- Mediafax
Citește pe Antena3.ro