x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANSVSA: Gripa aviară nu a atins nicio crescătorie

ANSVSA: Gripa aviară nu a atins nicio crescătorie

14 Feb 2017   •   19:40
ANSVSA: Gripa aviară nu a atins nicio crescătorie
Sursa foto: branex/Getty Images/iStockphoto

În șase județe au fost confirmate, până ieri, focare de gripă aviară la păsări domestice, iar în 10 județe – la păsări sălbatice, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Conform Autorității, nu a fost depistată prezenţa virusului în exploataţii comerciale de păsări, iar carnea de păsăre şi ouăle, achiziţionate din unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, sunt sigure pentru consum.

Pentru a preveni răspândirea acestei boli, inspectorii veterinari recomandă cetăţenilor ca toate păsările din gospodărie să fie închise în perimetrul exploataţiei, fără a le permite accesul la lacuri şi bălţi, să le menţină în adăposturi închise sau cel puţin, sub şoproane îngrădite, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice, iar a hrănirea şi adăparea acestora trebuie să se facă în zone special amenajate, la care să nu aibă acces păsările sălbatice.

Virusul poate afecta peste 50 de specii de păsări domestice şi sălbatice. Rezervorul natural de virus îl reprezintă păsările migratoare şi în special păsările acvatice

Boala se transmite de la păsările sălbatice infectate prin contact direct, contact cu cadavre de păsări, secreţii şi excreţii şi prin contact indirect prin intermediul apei, furajelor, echipamentelor, adăposturilor, mijloacelor de transport care au fost contaminate

×