Anul viitor sunt aşteptate câte 15 cutremure în fiecare lună în zona Vrancea. Previziunile sunt sumbre şi la nivel mondial: dezastrele naturale vor genera scumpiri dramatice ale alimentelor.
Directorul ştiiţific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Mircea Radulian, avertizează că trebuie să fim pregătiţi tot timpul pentru eventualitatea unui cutremur de peste 7 pe scara Richter, potrivit România TV.
"Vom avea 15 cutremure în fiecare lună, dacă ne referim la zona Vrancea, vor fi cam 15 cutremure pe lună în medie, de obicei sunt cutremure mici sau moderate, însă pe măsură ce trece timpul vom avea şi cutremure mai mari, Vrancea e capabilă să genereze cutremure de la magnitudini mici până la magnitudini de peste 7 grade, dar e bine să fim pregătiţi pentru o astfel de evemntualitate, pe cât se poate tot timpul", spune Mircea Radulian.
Veştile rele nu vizează doar ţara noastră. Specialiştii de la Deutsche Bank au calculat deja că dezastrele naturale din 2013 vor genera scumpiri dramatice ale alimentelor.
Dacă seceta va continua în Statele Unite, Rusia şi Brazilia, aşa cum au prognozat meteorologii, preţurile alimentelor vor sări în aer. Taifunurile şi uraganele vor atârna şi ele greu în evoluţia economiei mondiale.
Perspectivele sumbre asupra anului viitor nu aparţin doar analiştilor financiari. Însuşi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că în Europa urmează vremuri grele. "Pentru anul viitor, aşa cum a spus şi preşedintele Băncii Centrale Europene, vom avea rate foarte scăzute de creştere, vom vedea chiar creştere economică negativă în unele state şi ne putem aştepta ca nivelul ridicat al şomajului să crească în continuare" a spus Angela Merkel.
Citește pe Antena3.ro