Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISUBIF) au acţionat, în ultimele 24 de ore, în cazul a 399 situaţii de urgenţă, anume 323 intervenţii SMURD, 31 incendii, 45 alte situaţii, o valoare peste media zilnica înregistrată în această perioadă a anului, informează ISUBIF.
Din cauza utilizării mijloacelor pirotehnice au fost generate şase incendii, iar pompierii SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat în şase cazuri.
ISUBIF menţionează cazul unui băiat în vârstă de 14 ani, din localitatea Dudu, rănit de explozia unei petarde. Acesta a fost găsit în stare de inconştienţă, cu traumatism cranio-facial grav, fiind stabilizat şi transportat ulterior la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Totodată, pompierii ISUBIF au fost prezenţi, în misiune, la evenimentele cu public numeros din Piaţa Constituţiei, Parcul Titan, localităţile Otopeni, Buftea, pentru a monitoriza şi preveni producerea unor evenimente nedorite.
"Recomandăm populaţiei să manifeste prudenţă la punerea in funcţiune a instalaţiilor de încălzire cu lemne, reşouri sau alte echipamente, deoarece în această perioadă creşte riscul de producere a incendiilor, pe fondul nerespectării unor măsuri elementare", arată ISUBIF.
În acest sens, Inspectoratul recomandă cetăţenilor să nu depoziteze materiale combustibile (cărţi, haine, lumânări etc.) deasupra sobelor şi să nu aprindă focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile.