Aproximativ 17.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne vor asigura, la nivel naţional, ordinea şi siguranţa publică, în baza Planului de măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, la acest sfârşit de săptămână, când se desfăşoară evenimentul Noaptea Muzeelor, se arată într-un comunicat de presă remis sâmbătă AGERPRES de MAI.
Aproape 3.000 de poliţişti şi jandarmi vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea unui climat de linişte şi ordine publică, având în vedere faptul că peste 200 de obiective culturale din întreaga ţară participă la această manifestare, precizează sursa citată.
"O atenţie deosebită va fi acordată zonelor în care există aglomerări de persoane, în staţiile RATB şi pe liniile mijloacelor de transport care duc către muzeele deschise. Totodată, ca la fiecare sfârşit de săptămână, pentru fluidizarea traficului şi a prevenirii accidentelor grave, echipajele de poliţie rutieră dotate cu aparate radar vor fi prezente în special pe traseele care converg către staţiunile turistice şi către zonele de agrement", mai precizează comunicatul citat.
Ministerul Afacerilor Interne invită totodată publicul să viziteze sâmbătă, începând cu ora 17,00, Foişorul de Foc din Bucureşti. Vizitatorii vor fi întâmpinaţi de Fanfara militară a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi vor putea cunoaşte mai multe despre istoria pompierilor.
Totodată, cei interesaţi de activitatea Poliţiei Române, de uniformele care au fost folosite de-a lungul timpului şi tehnica de intervenţie, vor putea vizita Muzeul Poliţiei Române din Târgovişte, menţionează comunicatul citat.
Sursa: AGERPRES