x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arad / Un deţinut şi-a furat dosarul de la Tribunal

Arad / Un deţinut şi-a furat dosarul de la Tribunal

21 Oct 2008   •   00:00

Francisc U., un deţinut din Penitenciarul de maximă siguranţă Arad şi-a sustras din Tribunal, în urmă cu o săptămână, aproape jumătate din dosarul cauzei în care este arestat preventiv şi judecat.



ANCHETĂ DISCIPLINARĂ. Preşedintele Tribunalului Arad, Ştefan Lucaciuc, a declarat, astăzi, că dispariţia unei părţi din dosarul lui Francisc U. a fost depistată atunci când cauza a ajuns din nou la instanţa de judecată. Cum primul bănuit pentru comiterea faptei a fost chiar inculpatul, a fost anunţată conducerea penitenciarului, foile lipsă de la dosar fiind recuperate în urma percheziţiei efectuate în camera de detenţie a lui Francisc. "Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la incident şi, de asemenea, Curtea de Apel Timişoara pentru a aprecia dacă este necesară începerea procedurii disciplinare pentru funcţionarii care s-ar putea face vinovaţi de cele petrecute", a precizat preşedintele Tribunalului, citat de Agerpres. Lucaciuc nu a dorit, însă, să se pronunţe cu privire la vinovăţiile funcţionarilor din Tribunal, precizând că preferă să aibă un punct de vedere în acest caz abia după ce organele abilitate îşi vor fi încheiat ancheta disciplinară. "Principalul vinovat este, fără îndoială, deţinutul care şi-a furat o parte din dosar după ce l-a studiat în urmă cu o săptămână, însă o parte din vină aparţine şi arhivarului, care nu a verificat dosarul, dar şi gărzilor care asigurau paza. Oricum, procurorii sunt cei care vor decide în privinţa vinovaţilor", a adăugat magistratul. Francisc U. va fi cercetat penal pentru sustragerea dosarului, urmând să primească un spor de pedeapsă pe lângă cea cuvenită în cauza pentru care era deja judecat. În plus, el va avea de stat la "izolare", pentru o perioadă, această măsură fiind stabilită de conducerea penitenciarului Arad, după ce în urma percheziţiei efectuate în camera de detenţie, a fost descoperit dosarul pe care acesta îl sustrăsese din incinta Tribunalului.

×
Subiecte în articol: romania