x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arafat nu-și prezintă încă punctul de vedere, după apariţia imaginilor de la Colectiv

Arafat nu-și prezintă încă punctul de vedere, după apariţia imaginilor de la Colectiv

24 Oct 2019   •   21:00
Arafat nu-și prezintă încă punctul de vedere, după apariţia imaginilor de la Colectiv

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că îşi va prezenta, după comemorarea victimelor de la Colectiv şi după alegerile prezidenţiale, punctul de vedere cu privire la înregistrarea video apărută în presă şi a menţionat că are „răspunsuri concrete la toate întrebările care au fost ridicate”.

„Având în vedere că se apropie comemorarea Colectiv, un moment emoţional major care trebuie respectat, dar şi faptul că se desfăşoară procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României pentru următorii 5 ani, consider că punctul meu de vedere este bine să fie prezentat după aceste evenimente. Eventualele ieşiri publice din partea mea în aceste zile nu vor face decât să aducă un element perturbator al acestor momente. Vă asigur însă că am răspunsuri concrete la toate întrebările care au fost ridicate şi nu voi ezita să le aduc în faţa opiniei publice”, a scris Arafat, joi, pe Facebook.

El a precizat că, în urma apariţiei în presă a imaginilor, a solicitat colegilor de la ISUBIF si IGSU „să explice şi să răspundă public”, în cadrul unei conferinţe de presă, acuzaţiilor lansate la adresa celor care au intervenit şi a conducerilor celor două instituţii „în ce priveşte presupusă ascundere a imaginilor respective”.

„Apreciez că informaţiile prezentate de colegii pompieri în cadrul conferinţei de presă sunt realiste şi corect expuse. Ştiu că se aşteaptă să ies personal să explic mai multe aspecte, mai ales că acuzaţiile că aş fi ascuns şi eu imaginile au fost lansate în public şi continuă să fie difuzate, în pofida faptului că şi conducerea IGSU dar şi domnul Gen. (r) Pop, au afirmat că aceste imagini nu mi-au fost date. Cu alte cuvinte, nu puteam să ascund ce nu aveam”, a adăugat Arafat.

Publicaţia „Libertatea” a prezentat, joi, o înregistrare video cu primul echipaj ISU care a ajuns la locul tragediei de la clubul Colectiv, filmarea având aproape 21 de minute. Jurnaliştii susţin că această înregistrare nu a fost făcută publică niciodată, fiind ţinută „ascunsă” de către conducerea IGSU.

Înregistrarea ar fi fost furnizată jurnaliştilor de către un ofiţer de pompieri, care afirmă că imaginile au fost văzute de un mic grup de ofiţeri superiori de la IGSU şi nu au fost date Corpului de control al Guvernului Cioloş, dar nici procurorilor care realizau ancheta în „dosarul Colectiv”.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dosar Colectiv Raed Arafat