x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arhitect român în SUA: Case green pentru America

Arhitect român în SUA: Case green pentru America

de Ionut Teodorescu    |    04 Oct 2008   •   00:00
Arhitect român în SUA: Case green pentru America

Un arhitect român fugit în Statele Unite în 1981 construieşte de mai bine de două decenii locuinţe ecologice pe ambele coaste ale Americii. Mircea Marinescu spune că actuala criză a creditelor ipotecare i-ar putea îndemna pe americani să opteze pe viitor pentru locuinţe ecologice.



Un arhitect român fugit în Statele Unite în 1981 construieşte de mai bine de două decenii locuinţe ecologice pe ambele coaste ale Americii. Mircea Marinescu spune că actuala criză a creditelor ipotecare i-ar putea îndemna pe americani să opteze pe viitor pentru locuinţe ecologice.
Educat la şcoala românească de arhitectură, la care a învăţat aproape totul despre designul stalinist al clădirilor, Mircea Marinescu a profesat timp de 20 de ani în România. La începutul anilor ’80 a ales libertatea, fugind de un sistem în care a fost nevoit să proiecteze tot felul de clădiri anoste. A emigrat în 1981 în America, plecând din România cu o singură valiză şi fără să ştie limba engleză. Autorităţile comuniste nu i-au permis să plece cu un portofoliu sau cu diploma de arhitect. Nu i s-a permis să ia cu el nici măcar o copie legalizată a diplomei. "Din momentul în care am solicitat un paşaport, nu am mai fost lăsat să lucrez. Pe vremea aceea lucram la un institut de cercetări, unde am fost pus să fac un studiu despre bucătării, să vedem care erau cele mai bune: cele deschise, în stilul american, sau cele într-o cameră separată. Mi-au spus că operez cu date secrete", îşi aminteşte arhitectul Marinescu, azi în vârstă de 71 de ani.


Proiecte pentru autorităţi

Odată sosit în America, soţia sa, Silvia, a găsit rapid de lucru la un salon de cosmetică. Lucrează de 23 de ani la acelaşi salon, în Upper East Side din New York. Din păcate, lui Mircea Marinescu i-a fost mai greu să lucreze în America. "Am constatat cu mâhnire că diploma mea valora un mare zero barat." A început să lucreze ca designer la firma unui ucrainean, apoi s-a mutat la alte companii, unde a reuşit să profeseze meseria pentru care se pregătise în România. A desenat chiar proiecte pentru autorităţile locale din New York şi New Jersey.
În ultimii zece ani a desenat case ecologice pentru clienţi de pe ambele coaste ale Americii, reuşind să se impună ca un foarte bun profesionist în domeniu. Spune că aceste case vor reprezenta cu siguranţă viitorul Americii şi al lumii. "Cred că, din această criză financiară şi a creditelor ipotecare, americanii vor trebui să înveţe să se orienteze şi spre locuinţe mai ecologice, sustenabile, care să consume foarte puţin şi care să fie uşor de întreţinut", spune arhitectul.

×
Subiecte în articol: verde!