x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aterizare de urgenţă a unui AVION MILITAR AMERICAN, pe aeroportul Kogălniceanu - Constanţa

Aterizare de urgenţă a unui AVION MILITAR AMERICAN, pe aeroportul Kogălniceanu - Constanţa

de Agerpres    |    10 Feb 2014   •   16:09
Aterizare de urgenţă a unui AVION MILITAR AMERICAN, pe aeroportul Kogălniceanu - Constanţa

Un avion militar american, de tip C 17 Galaxy, cu 15 persoane la bord, a aterizat de urgenţă pe aeroportul Kogălniceanu, potrivit Centrului Operativ din Ministerul Transporturilor.

Piloţii au anunţat controlorul de zbor de la ROMATSA că avionul are parbrizul crăpat, ceea ce poate duce la depresurizarea aeronavei. Piloţii au raportat necesitatea unei coborâri de urgenţă din motive de siguranţă, până la 3.300 de metri, şi au solicitat să aterizeze pe aeroportul Kogălniceanu din Constanţa.

Potrivit directorului aeroportului Kogălniceanu, Cristian Moldovanu, aeronava a aterizat deja la Constanţa.

Aeronava decolase din Iordania, având ca destinaţie bază militară Rammstein (Germania).

Potrivit Ministerului Transporturilor, cele 15 persoane aflate la bord sunt în stare bună şi nu au nevoie de îngrijiri medicale. 

Pe aeroport fuseseră pregătite de intervenţie două ambulanţe, cinci maşini de pompieri şi 16 pompieri americani salvatori, pentru a interveni în cazul acestei aterizări în condiţii speciale. 

×