Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Şi-a trăit viaţa demn, murind cu credinţa că s-a născut mult prea devreme sau mult prea tărziu pentru ca arta lui să fie apreciată. Avea un salariu mai mic decăt cel al maşinistului care trăgea cortina. Aurelian Andreescu era vedetă, dar nu avea vechime la Teatrul "Tănase".
Era un om care umplea sala, şi, cu toate acestea, nu era respectat. In 1970, cănd a adus in ţară Cupa Europei de la Knokke (Belgia), nimeni n-a venit la aeroport să-l intămpine cum se cuvine. Făcuse echipă cu Mihaela Mihai şi Aura Urziceanu şi luase cel mai important premiu. Nimeni de la Ministerul Culturii nu s-a deranjat să-l felicite. In schimb, in avion cu el era o echipă de fotbal care se intorsese cu un trofeu. Erau o grămadă de reporteri pentru fotbalişti. Pentru Aurelian, nimeni. Această nepăsare l-a făcut să nu mai lupte pentru viaţa lui. "De ce să mai trăiesc, cănd m-am născut cănd nu trebuia?", se intreba adesea retoric Aurelian.
S-a luptat de unul singur să se facă un sindicat al artiştilor. Această iniţiativă a fost preluată mai tărziu de Mihaela Mihai, care a reuşit să ducă la bun sfărşit ceea ce Aurelian işi dorise.
