x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aurescu, înaintea reuniunii de la Praga: Trebuie să scăpăm de orice dependență față de Rusia

Aurescu, înaintea reuniunii de la Praga: Trebuie să scăpăm de orice dependență față de Rusia

31 Aug 2022   •   08:05
Aurescu, înaintea reuniunii de la Praga: Trebuie să scăpăm de orice dependență față de Rusia

Trebuie să scăpăm de orice dependență față de Rusia, susține ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, într-o declarație făcută înaintea reuniunii informale a miniștrilor de externe UE de la Praga.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, spune că este important ca UE să susțină în continuare Ucraina și a anunțat că va prezenta eforturile României pe multiple paliere, ca de exemplu cel umanitar, în condițiile în care peste 2,1 milioane de refugiați ucraineni au trecut granița în România.

El spune că România a facilitat în mod consistent tranzitul cerealelor ucrainene. Astfel, până în 17 august, peste 3,4 milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat România, ceea ce înseamnă aproape jumătate din totalul exporturilor ucrainene de cereale din această perioadă.

Ministrul de Externe va exprima în cadrul reuniunii îngrijorarea față de posibilele efecte ale referendumurilor care ar urma să fie organizate în regiunile ocupate ale Ucrainei, pentru a se uni cu Rusia. Aurescu susține că aceasta este o chestiune pentru care Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită.

„Trebuie să continuăm să srijinim Ucraina în vederea consolidării capacității de apărare și aștept cu interes prezentarea pe care o va face Înaltul Reprezentant Borrell cu privire la rezultatele dezbaterii de la reuniunea miniștrilor apărării, pe tema creării unei misiuni de asistență și pregătire pentru forțele armate ucrainene, pentru a putea să discutăm și din perspectivă politică, din perspectiva miniștrilor afacerilor externe”, a declarat Aurescu.

Conform acestuia, UE trebuie să continue să pună presiune pe Rusia.

„Din această perspectivă, voi prezenta poziția României cu privire la tema interzicerii acordării vizelor pentru cetățenii ruși. Susținem pe deplin suspendarea Acordului de Facilitare a Vizelor și, totodată, suntem deschiși pentru adoptarea de decizii, privind restricționarea suplimentară a circulației cetățenilor ruși în Uniunea Europeană, cu accent pe vizele turistice. Dar, bineînțeles, avem nevoie de o bază legală solidă pentru o asemenea măsură și trebuie să fim foarte atenți să nu blocăm posibilitatea tinerelor generații din Rusia de a lua contact cu valorile europene, pe de o parte. Pe de altă parte, este important să nu interzicem acordarea vizelor umanitare sau acordarea vizelor persoanelor care se opun regimului și care sunt amenințate de regimul din Rusia. Așadar, va trebui să discutăm toate aceste aspecte și, după ce avem pe masă toate argumentele pro și contra, să luăm o decizie”, a adăugat Bogdan Aurescu.

El a menționat că România nu emite vize Schengen, dar emite vize la nivel bilateral pentru cetățenii ruși. De la începutul anului, au fost emise un număr limitat de vize, aproximativ 800, dintre care doar 130 erau vize turistice.

„În ceea ce privește un alt aspect important, relațiile UE-Rusia, voi sublinia faptul că nu ne putem întoarce la . Este, bineînțeles, devreme să evaluăm care va fi viitorul relației dintre UE și Rusia, pentru că el depinde de evoluțiile din teren, din Ucraina, dar un lucru este sigur: trebuie să scăpăm de orice dependență față de Rusia”, mai spune ministrul român de Externe.

El a anunțat că miercuri va avea loc o ântâlnire cu miniștrii de externe din Ucraina, Republica Moldova și Georgia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Bogdan Aurescu