x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autoritățile din Sălaj propun intrarea în carantină a orașelor Zalău, Jibou și Cehu Silvaniei

Autoritățile din Sălaj propun intrarea în carantină a orașelor Zalău, Jibou și Cehu Silvaniei

03 Noi 2020   •   21:10
Autoritățile din Sălaj propun intrarea în carantină a orașelor Zalău, Jibou și Cehu Silvaniei

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj a adoptat marți o hotărâre prin care solicită Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea ordinului pentru instituirea carantinei zonale în orașele Zalău, Jibou și Cehu Silvaniei.

Potrivit deciziei CJSU Sălaj, carantina ar urma să intre în vigoare joi, la ora 0.00 pentru o perioadă de 14 zile.

Carantina presupune limitarea la maximum a deplasării persoanelor, stabilirea unor rute ocolitoare și intrezicerea desfășurării următoarelor activități: organizarea de evenimente private, activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor, inclusiv a teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor, activitatea cu publicul a firmelor din domeniul jocurilor de noroc, activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică, cu exceptia persoanelor care efectueaza deplasări in interes profesional, organizarea și desfășurarea adunărilor publice, a spectacolelor și/sau concertelor, organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor si piețelor de vechituri.

De asemenea, oficierea slujbelor religioase se va putea face doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp /pesoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară.

Totodată, autoritățile instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spații publice închise și deschise și suspendarea cursurilor în sistem „faţă în faţă” pentru elevii/preşcolarii tuturor unitatilor de învațământ din aceste localități.

„Se permite tranzitarea localităților Zalău, Jibou și Cehu Silvaniei de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate”, se mai arată în decizie.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: carantinare sălaj