Pentru al doilea an consecutiv, autorităţile sibiene şi-au propus să facă o procedură operaţională cu toate instituţiile abilitate, care pot interveni într-o situaţie cu risc pentru populaţie, dacă apare un animal sălbatic într-o zonă cu oameni, cum ar fi un urs, potrivit bilanţului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) dat publicităţii miercuri.
Potrivit documentului prezentat presei, una din "direcţiile de acţiune în 2020" ale jandarmilor sibieni este: "Participarea la elaborarea unei proceduri operaţionale interinstituţionale pentru intervenţia în situaţii de risc generate de prezenta animalelor sălbatice periculoase in zonele publice."
Contactat de corespondentul AGERPRES, comandantul IJJ Sibiu, colonelul Costel Dogaru, afirmă că jandarmii din judeţ nu au tranchilizante pentru a putea imobiliza un urs.
În noiembrie 2019, colonelul Dogaru declara că nu i se pare normal să aibă în dotare o singură armă de tranchilizat urşi, dar să nu aibă tranchilizante.
"Îl gonesc cu semnale acustice şi luminoase, la acest moment. La momentul actual, acum, jandarmul stă şi îl păzeşte. Exact ce au făcut colegii de la Harghita. Avem puşcă, dar nu avem tranchilizant, pentru că se achiziţionează la nivel central", aşa a descris comandantul IJJ Sibiu modul în care în prezent ar acţiona un jandarm din Sibiu, dacă s-ar confrunta cu o situaţie cum a fost cea a ursului care a agonizat 17 ore pe o şosea în judeţul Harghita, anul trecut.
În ultimii ani s-au înmulţit apariţiile urşilor în zone populate în judeţul Sibiu, în cele mai multe cazuri fiind vorba de urşi morţi în accidente rutiere, cum a fost cazul şi puiului de urs lovit mortal de un şofer, în 3 ianuarie, pe un drum din localitatea Micăsasa.
În octombrie 2016, o ştire despre un urs împuşcat în municipiul Sibiu a făcut înconjurul lumii. Un urs a umblat câteva ore pe străzile din Sibiu, chiar şi prin Piaţa Mare din Sibiu, după care a fost omorât de autorităţi, fiind vorba de un animal sănătos, în vârstă de şase ani. După acest incident, comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Tiberiu Ivancea, a fost schimbat din funcţia pe care a revenit după şase luni, au fost declanşate mai multe anchete, inclusiv premierul de atunci, Dacian Cioloş, a cerut rapoarte clare, iar moartea ursului a dus la mai multe proteste în ţară din partea iubitorilor de animale. După aproape patru ani de la acel eveniment, în judeţul Sibiu nu există o procedură de intervenţie în situaţia în care un alt urs ar apărea în oraş.
AGERPRES
Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a provocat mulţimea care a atacat Capitoliul pe 6 ianuarie, afirmă senatorul Mitch McConnell, liderului grupului republican din Senatul Statelor Unite.
"Ultima dată...
Un bărbat de 30 de ani, care a căzut de pe un snowmobil și a fost lovit din spate de un alt snowmobil, a fost preluat cu o saltea vacuumatică și transportat la spital pentru investigații complexe.
„Accident...
Executivul se reunește miercuri, pe ordinea de zi fiind și modificarea Strategiei de vaccinare. Astfel, în etapa a doua sunt introduse persoane încadrate într-un grad de handicap, imobilizate, însoțitorii...
Fondul de luptă anticorupţie (FBK) al opozantului rus Aleksei Navalnîi a publicat astăzi, la două zile după arestarea sa la revenirea din Germania la Moscova, o anchetă care - potrivit FBK - demonstrează...
Abuzurile comise de autorităţile chineze asupra etnicilor uiguri din regiunea Xinjiang reprezintă "acte de genocid", a anunţat, marţi, Departamentul de Stat de la Washington, conform unui comunicat postat pe...
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan nu exclude o candidatură la președinția formațiunii la congresul care va fi organizat în acest an. „Nu exclud, dar în același timp pot să susțin pe oricine...
Vremea se va încãlzi faţã de zilele precedente. Cerul va fi noros în regiunile intracarpatice, unde, mai ales ziua, vor fi precipitaţii slabe. Acestea vor fi sub formã de ninsoare, în...
Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat, astăzi, în plenul Parlamentului European, că „Rusia de astăzi se transformă pe zi ce trece într-un gulag”: „Putin, prin comportamentul său, impunând practici st...
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu are nici o atribuție privind înlocuirea lui Valeriu Gheorghiță de la coordonarea CNCAV, spune Florin Cîțu, care precizează că acest comitet este în subordinea...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că în ultimele 24 de ore peste 34.000 de români au primit prima doză a vaccinului, iar 670 de persoane au...
Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță a anunțat că platforma de vaccinare din România va fi îmbunătățită și că ea ar putea fi utilizată în cadrul programului național de vaccinare, și la...
Un număr de 299 de centre de vaccinare, totalizând 487 de puncte de vaccinare, sunt disponibile în etapa a doua a campaniei, a declarat, marți, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, dr. Valeriu...
Curtea Constituțională a României a amânat, marți, pentru 26 ianuarie, discuțiile pe sesizările AUR asupra Hotărârii Parlamentului 31/ 2020 privind învestirea Guvernului Cîțu.
„În şedinţa din data de...
Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost implicat într-un accident rutier grav, luni noapte, în jurul orei 2:20, pe raza comunei Sucevița, informează Monitorul de Suceava.
Bodnar era pasager în mașina condusă...
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) trage un semnal de alarmă asupra posibilității creșterii numărului infecțiilor respiratorii și al cazurilor de gripă după redeschiderea școlilor,...